ANM, Administratia Nationala de Meteorologie, pune ceata in prim-planul sezonului rece, un fenomen care nu inseamna doar peisaj “cotonat”, ci o scadere clara a vizibilitatii, cu efecte directe mai ales noaptea si dimineata: perturbarea transportului terestru si aerian, mentinerea poluantilor in concentratii mari aproape de sol si, implicit, riscuri pentru sanatate.
ANM arata ca nu orice ceata se formeaza la fel, iar felul in care apare explica de ce, uneori, se risipeste rapid, iar alteori persista zile intregi. In centrul explicatiei este ceata de radiatie, una dintre cele mai importante in perioada de la sfarsitul toamnei pana iarna, cand nopti mai lungi inseamna mai mult timp de racire si, deci, o probabilitate mai mare de aparitie.
ANM explica mecanismul: noaptea, in apropierea solului, aerul se raceste prin radiatie si conductie. Cand cerul este senin, un strat subtire de aer umed de langa sol poate fi “acoperit” de un aer mai uscat. In acest context, solul se raceste rapid, raceste si aerul din imediata vecinatate, iar rezultatul este o inversiune termica: aer mai rece la suprafata si aer mai cald deasupra. Stratul inferior, umed si racit, se satureaza repede si astfel se formeaza ceata.
ANM subliniaza rolul circulatiei aerului: o miscare slaba, cu viteze sub 10 km/h, favorizeaza ceata de radiatie. Chiar si in vant aproape calm, o usoara miscare poate aduce mai mult aer umed in contact cu solul rece, accelerand transferul de caldura. In schimb, un vant mai intens tinde sa impiedice formarea, prin amestecarea aerului de langa suprafata cu aerul mai uscat de deasupra.
ANM mai arata ca presiunea ridicata, in regim anticiclonic, poate “bloca” fenomenul: atunci cand un anticiclon stagneaza deasupra unei zone, ceata de radiatie se poate mentine mai multe zile consecutive. Practic, conditiile care au creat ceata raman aproape neschimbate, iar stratul de aer umed si rece continua sa ramana prins aproape de sol.
ANM descrie si evolutia tipica peste noapte: stratul de ceata devine tot mai gros pe masura ce inainteaza noaptea, iar grosimea maxima apare cel mai frecvent in jurul rasaritului. In anumite situatii, fenomenul poate aparea si dupa rasarit, mai ales cand evaporarea si amestecul au loc aproape de sol. Scenariul este specific unei nopti senine si calme: racirea aduce temperatura aerului aproape de punctul de roua, se formeaza roua pe vegetatie, iar dimineata razele soarelui o evapora, adaugand vapori de apa in aer. Apoi, un vant slab amesteca aerul umed cu cel mai uscat de deasupra, iar saturatia duce din nou la ceata, intr-un strat superficial.
ANM avertizeaza ca disiparea nu este garantata. In mod obisnuit, ceata de radiatie se risipeste din zonele marginale, acolo unde stratul este mai subtire. Dar daca ceata este densa, radiatia solara poate sa nu ajunga la sol, procesul de amestec ramane redus, iar ceata poate persista.
ANM detaliaza si situatia in care ceata pare ca “se ridica”: daca o parte din radiatia solara reuseste sa incalzeasca solul, ceata se poate disipa foarte aproape de suprafata (la mai putin de 150 m), iar stratul ramane suspendat ca un nor jos. In acest caz, aspectul este de stratus, numit si ceata inalta. Cand soarele apune, racirea radiativa scade din nou temperatura aerului, iar ceata revine la sol. Aceasta alternanta zilnica, fara ca soarele sa strapunga complet stratul, poate dura zile sau chiar saptamani.
ANM pune accent pe un mesaj simplu: ceata nu este doar “neplacuta”, ci un fenomen meteo cu mecanisme clare si consecinte concrete. Intelegerea conditiilor care o favorizeaza — nopti senine, aer umed la sol, vant slab si presiune ridicata — explica de ce vizibilitatea poate deveni critica tocmai cand traficul incepe, iar aerul de respirat ramane incarcat mai aproape de suprafata.
