USR aduce in prim-plan o tema care, pana de curand, era tratata mai degraba ca slabiciune personala decat ca efect al unui mediu de lucru dezechilibrat. In contextul descris pentru 2025, cand 1 din 4 romani a ajuns la limita burnout-ului, initiativa propusa mizeaza pe o schimbare de paradigma: prevenire, nu ignorare.
USR plaseaza mesajul pe o linie simpla: burnout-ul nu inseamna ca nu vrei sa muncesti, ci ca stresul acumulat te impinge in punctul in care nu mai faci fata. Presiunea constanta, deadline-urile urgente si o viata personala pusa pe pauza sunt prezentate drept ingredientele care duc, in timp, la epuizare profesionala, chiar si pentru oameni considerati performanti.
USR porneste de la ideea ca reflexul social de tipul mai strange din dinti pana trece nu mai poate fi raspunsul standard. In textul prezentat, burnout-ul este definit ca rezultatul stresului de la locul de munca, acumulat pana la pragul de suportabilitate, cu efecte directe asupra capacitatii de a functiona normal. Accentul cade pe recunoasterea fenomenului ca realitate, nu ca in chipuire.
USR argumenteaza, implicit, ca lipsa unei recunoasteri oficiale a lasat angajatii intre doua extreme: fie taci si continui, fie vorbesti si risti consecinte informale. Proiectul isi propune sa inchida aceasta zona gri, in care epuizarea este vazuta ca un defect al individului, nu ca un risc al organizatiei.
USR avanseaza o componenta centrala: definirea epuizarii profesionale, clar si oficial. Pentru prima data, burnout-ul este numit explicit si tratat ca epuizare profesionala, cu scopul de a nu mai putea fi respins ca simpla impresie.
USR include, de asemenea, drepturi explicite pentru angajati. Printre ele, posibilitatea de a spune ca esti epuizat fara a fi sanctionat, retrogradat sau lovit de sanctiuni mascate. Un alt punct cheie: dreptul la o discutie asumata cu angajatorul despre reorganizarea sarcinilor, volumul de munca si termenele-limita, fara consecinte disciplinare.
USR muta o parte din responsabilitate in zona angajatorilor, prin reguli de bun-simt descrise in proiect. O data pe an, companiile ar urma sa informeze oamenii clar despre ce este epuizarea profesionala, care sunt semnele si cum poate fi prevenita.
USR introduce si ideea ca stresul conteaza in mod formal: riscurile psihosociale precum presiunea, volumul de munca sau haosul organizatoric intra in evaluarea interna de risc, la fel ca zgomotul sau substantele toxice. Mesajul este ca sanatatea mintala la munca nu mai ramane subiect optional, ci devine parte din proceduri.
USR stabileste obligatii suplimentare pentru companiile cu peste 50 de angajati: un plan anual de prevenire a burnout-ului, un canal intern confidential unde angajatul poate semnala ca nu mai poate, plus sprijin psiho-emotional platit partial sau total de angajator, prin consiliere sau programe dedicate.
USR incearca astfel sa transforme interventia dintr-o reactie tarzie intr-un mecanism de preventie, cu instrumente concrete, nu doar recomandari. Initiatorii mentionati in text sunt senatorul USR Irineu Darau, prezentat ca ministru al Economiei, si senatoarea USR Cynthia Paun, care au depus proiectul.
USR impinge spre o recunoastere oficiala a epuizarii profesionale si spre reguli care sa protejeze angajatii fara a demoniza munca. In esenta, proiectul descrie burnout-ul ca o problema de sanatate si organizare, nu ca un pretext, si pune in joc un set de drepturi si obligatii menite sa scoata fenomenul din zona rusinii si a improvizatiei.
