Ministrul Apărării, Radu Miruță, transmite că România are nevoie de acțiune, nu doar de cuvinte frumoase, iar miza imediată este una dublă: să „dezmorțească” industria națională și să o aducă în ritmul cerut de un continent care își recalibrează rapid capacitățile. Mesajul său, prezentat în sesiunea de lucru a miniștrilor apărării din NATO, se sprijină pe o idee simplă, nu este vorba doar despre bani, ci și despre viteză, viteza de a decide și viteza de a produce.
Ministrul Apărării insistă că România poate deveni o piesă importantă în arhitectura europeană a industriei de apărare, dar numai dacă își face loc în lanțurile internaționale de producție. În această logică, industria românească nu ar trebui să rămână o insulă, ci o verigă: cu infrastructură, oameni bine pregătiți și proiecte care pot fi conectate la nevoile europene.
În centrul demersului anunțat se află repornirea și modernizarea unor fabrici de armament din țară, pe care Ministrul Apărării le vede ca pe puncte-cheie pentru reconstrucția competențelor industriale. El subliniază că pierderea acestor competențe ar fi un cost strategic pe care România nu și-l permite, mai ales într-un moment în care cererea de producție și mentenanță crește în regiune.
Planul nu urmărește doar să reactiveze capacități, ci să le facă relevante: facilități modernizate, proceduri mai rapide și o integrare reală în lanțurile de producție care contează. În viziunea prezentată, repornirea este doar primul pas; adevăratul test este ce urmează după repornire.
Ministrul Apărării punctează repetat că viteza devine moneda forte a industriei de apărare: viteza de a aproba investiții, viteza de a semna parteneriate, viteza de a livra. Iar această accelerație nu ține doar de industrie, ci și de modul în care statul își fixează prioritățile și își coordonează instituțiile.
În subtext, mesajul este că România are de recuperat timp. Dacă deciziile rămân lente, oportunitățile se mută în altă parte; dacă producția rămâne fragmentată, valoarea adăugată se pierde. De aceea, spune el, România trebuie să fie prezentă acolo unde se decide, cu proiecte și seriozitate, nu doar cu intenții.
Un element-cheie al strategiei îl reprezintă instrumentele europene, menționate explicit de Ministrul Apărării: SAFE, dar și alte programe care pot transforma potențialul în rezultate. Ideea este să existe finanțare, dar și o direcție clară: bani puși cu scopul de a reporni capacități și de a le aduce la standarde care permit colaborarea internațională.
Odată modernizate, spune el, aceste facilități pot produce mai mult decât pentru nevoi punctuale, putând intra în lanțurile europene prin realizarea de subcomponente pentru proiecte majore, pe care România nu le poate dezvolta singură.
Ministrul Apărării descrie un model în care capacitățile locale sunt completate de companii de tehnologie, pentru a produce împreună echipamente necesare Armatei Române. Miza este dublă: creșterea capacității de producție pe teritoriul României și localizarea unei părți mai mari din valoarea adăugată în țară.
Din această ecuație, rezultatul urmărit este consolidarea autonomiei strategice: nu ca slogan, ci ca efect al unei industrii funcționale, conectate și capabile să livreze.
Ministrul Apărării spune că astfel de decizii nu se iau doar la București, ci se stabilesc și la nivel european, motiv pentru care România trebuie să fie acolo unde se decide. El menționează o discuție pe care o descrie drept foarte bună cu Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare și Spațiu, despre viitorul capacităților de apărare ale Europei și rolul României în efortul comun.
Cu ținta europeană de consolidare a pregătirii până în 2030, mesajul final este că România își face temele acasă și își apără interesele la Bruxelles. În viziunea Ministrului Apărării, aceasta este linia către o industrie românească puternică: integrată, relevantă și capabilă să contribuie la o Europă mai pregătită.
