Noile aplicatii pentru iOS sunt greu de descoperit in App Store

Cu peste 425.000 de aplicatii disponibile, App Store-ul celor de la Apple este cel mai mare magazin virtual de aplicatii din lume. Zilnic sute de aplicatii noi sunt acceptate si multe dintre ele se pierd printre celelalte cateva sute de mii disponibile deja. Pentru dezvoltatori promovarea aplicatiilor reprezinta o problema destul de mare avand in vedere ca Apple nu ofera nici un fel de metoda de a vedea aplicatiile noi lansate in App Store. Avem desigur o categorie in care Apple afiseaza aplicatiile noi si demne de luat in seama dar acolo sunt afisate foarte putine si nu exista un loc unde putem vedea toate aplicatiile noi acceptate in App Store.

Problema aceasta o prezinta cei de la Forbes care au discutat cu anumiti dezvoltatori de aplicatii care sustin ca pentru ei problema cea mai mare nu este neaparat dezvoltarea celei mai bune aplicatii ci promovarea eficienta a acesteia. Apple ne-a invatat ca marketing-ul este totul si ca orice poate fi promovat si vandut daca are o echipa de PR foarte buna in spate. Din pacate Apple nu pare interesata pentru a introduce un modul in care utilizatorii sa vada aplicatiile nou lansate insa eu unul cred ca acest lucru ar fi de bun augur si App Store-ul este de departe cea mai buna sursa pentru aceste informatii.