CES 2014: Trident este o carcasa pentru iPhone pe care nu o poti scapa jos (Video)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WmGS3V0AEPM&w=580&h=370]

  Majoritatea suntem neindemanatici in general si exista oricand posibilitatea ca iPhone-ul sa “sara” din mana noastra direct pe asfalt intr-un moment de neatentie, asa ca uneori a investi o suma de bani intr-o metoda de protectie nu este o idee chiar atat de rea. Aici intervine carcasa Trident prezentata la CES 2014 de catre Quinton “Rampage” Jackson, un fost campion al UFC Light Heavyweight, ea fiind gandita pentru a impiedica distrugerea unui iPhone in contact cu solul in cazul unei caderi.

  Pentru a face acest lucru, carcasa este echipata cu un lant pe care il putem lega de pantalonii nostri, lungimea acestuia determinand distanta la care se va opri carcasa in raport cu solul. Metoda de protectie nu este una dintre cele mai originale, insa cu siguranta este eficienta, iar in caz de nevoie veti putea utiliza carcasa pentru a va apara, ea fiind destul de rigida si potrivita pentru a ataca un infractor care incearca sa va fure iPhone-ul, eventual cu tot cu pantaloni.

 

  Mai multe detalii despre produs gasiti pe pagina producatorilor.