iPhone 6 Plus – motivul principal pentru care l-aș recomanda oricărui posesor de iPhone

  iPhone 6 Plus a fost lansat de către compania Apple cu aproape o lună de zile in urma și după cum prea bine știți deja, îl folosesc cu foarte multă plăcere de atunci, iar în perioada imediat următoare nu intenționez să renunț la el. V-am vorbit în iPhone 6 Plus review despre ceea ce aduce el nou și care ar fi motivele în baza cărora v-ați putea lăsa convinși sa il cumparați cand va avea loc lansarea în România, iar acum revin cu motivul principal pentru care l-aș recomanda oricărui posesor de iPhone.

De ce recomand eu iPhone 6 Plus

  Dacă încă nu v-ați dat seama de faptul că autonomia bateriei iPhone 6 Plus este motivul pentru care eu nu am vreo intenție să renunț la terminal prea curând, ei bine vă spun că nu ma voi sătura de ceea ce ofera el. Cu o baterie de 3000 mAh implementată de către compania Apple, noul produs ofera autonomie dublă sau mai mult decât dublă față de iPhone 5S în orice fel de task și sunt extrem de mulțumit de acest lucru.

  Nu am văzut până acum un posesor de iPhone 6 Plus care să se plângă din cauza autonomiei bateriei și nici nu cred că va fi vreunul prea curand, deoarece Apple a reușit sa rezolve una dintre principalele probleme ale iPhone-urilor sale. Nici iPhone 6 nu se descurcă prea rău în ceea ce priveste autonomia bateriei, însă în aceleași condiții de utilizare “fratele” său mai mare are caștig de cauză.