Apple a fost acuzata ca a copiat design-ul iPhone 6 de la un producator chinez

Digione este o companie chinezeasca producatoare de smartphone-uri, iar in luna septembrie ea a trimis companiei Apple o scrisoare prin care o anunta ca design-ul iPhone 6 si iPhone 6 Plus ar putea incalca un brevet de inventie inregistrat pentru ea in China.

iPhone 6 design copiat

Pe scurt, compania Apple este acuzata ca a copiat design-ul iPhone 6 de la cei de la Digione, iar in cursul noptii trecute  chinezii au publicat scrisoarea trimisa catre Apple in luna septembrie. Brevetul de inventie care ar proteja acest design a fost acordat in luna iulie in China si este utilizat in smartphone-uri vandute sub brand-ul 100+, smartphone-urile care il utilizeaza avand un pret de vanzare de doar 130$, desi au ecrane de 5.5 inch.

Avand in vedere ca Apple nu a cutezat sa dea un raspuns scrisorii trimise in luna septembrie, compania Digione s-a gandit sa o publice pentru a atrage atentia asupra faptului ca i s-ar fi incalcat drepturile proprietate intelectuala. Digione sustine ca este deschisa pentru o rezolvare amiabila a problemei, ceea ce da de inteles ca este dispusa sa accepte bani de la Apple pentru a nu o actiona in judecata, dar e putin probabil ca cei din Cupertino sa aleaga aceasta cale de actiune.

digione design

Avand in vedere ca stilurile de prezentare ale produselor prezente pe website-ul Digione sunt similare cu cele ale companiei Apple, ramane de vazut cum va intoarce Apple lucrurile in favoarea sa. Puteti vedea din imaginea de mai jos cum arata design-ul protejat de catre cei de la Digione, insa e destul de ciudat sa vedem ca o companie care cloneaza parti ale website-ului Apple sustine acum ca Apple a clonat design-ul unui produs propriu.