Samsung prezinta parbrizul inteligent care se conecteaza la smartphone

In cursul saptamanii trecute Samsung a publicat un concept pentru un parbriz inteligent care este capabil sa se conecteze la smartphone-urile utilizatorilor, iar in clipul video de mai jos puteti vedea cum arata ideea coreenilor aplicata la o motocicleta.

Tehnologia pentru a crea un parbriz inteligent conectat la un smartphone exista si poate fi pusa in productie, asta deoarece vorbim doar despre un proiector implementat in motocicleta si o aplicatie din smartphone care sa-i furnizeze informatii pe care sa le afiseze pe parbriz.

In baza acestei idei, un utilizator poate vedea pe parbriz o gama extrem de variata de informatii de la viteza de rulare si pana la apelurile telefonice primite, mesaje, ghidare pentru navigatie GPS si cam tot ceea ce in mod normal am vedea pe ecranul unui smartphone.

Acesta nu este primul concept de acest gen prezentat pentru motociclete, nici macar de catre Samsung, insa din moment ce tehnologia exista si poate fi implementata, ramane doar de vazut cine isi va face curajul sa ofere o asemenea funcitonalitate pentru utilizatori.