Ministrul Educatiei: Importante Decizii de Ultim Moment ce Afecteaza Elevii si Scolile

Ministrul Educatiei a anuntat in mod oficial o serie de importante decizii de ultim moment care afecteaza milioane de elevi din toata tara, dar si scolile in care ei isi desfasoara cursurile, iar asta pentru ca statul si-a stabilit un obiectiv pentru a ajuta mai multi copii si adolescenti sa promoveze examenele nationale.

Ministrul Educatiei vorbeste deasemenea si despre grant-uri pentru scolile din mediul rural care vor avea menirea de a finanta programe care sa contribuie la reducerea abandonului scolar, astfel ca ramane de vazut ce fel de proiecte vor fi facute pentru realizarea acestor obiective.

“Până în luna martie, minim 750 de școli din aceste 2.500 de școli care vor fi identificate pentru finanțare, vor trebui să primească deja finanțare și programul să fie demarat. Este vorba de un program integrat care asigură granturi în valoare de până la 200.000 de euro pentru fiecare din aceste școli.

Precizez că este vorba de școli cu număr redus de elevi, precizez că este vorba de școli din mediul rural, acolo unde, vizavi de datele pe care vi le-am prezentat, 15% media națională, dar în mediul rural, rata de abandon școlar pentru 2020 a fost de 26%, drept urmare trei sferturi din aceste școli sunt școli din mediul rural care vor beneficia de prioritate în acordarea acestor granturi.

Este vorba de intervenții, nu numai din perspectiva acțiunilor remediale, din perspectiva oferirii unor oportunități care ar fi în premieră pentru școlile din mediul rural, este vorba de acces prin platformă online la predarea făcute de cei mai buni profesori din România, se pot acorda și forme de sprijin material – este vorba de achiziția de material sportiv, de echipamente IT, de multe alte lucruri care lipsesc celor din mediul rural.

Un alt obiectiv, care sprijină obiectivul principal, este acela al promovării la examenul de evaluare națională și al tranziției de la gimnaziu către liceu. Toate aceste școli, 3.235 de școli care sunt eligibile, sunt școli pe nivel primar și nivel gimnazial. De partea de învățământ liceal se ocupă programul ROSE – Romania Secondary Education.

Deci, este un program care, dacă va fi aplicat așa cum ne dorim, va fi poate, pentru prima oară când vom resimți efecte majore care se vor traduce în reducerea ratei de abandon școlar în aceste școli care vor beneficia de finanțare.”