Romania are Cea mai Mare Crestere Economica din UE, Conform Premierului Nicolae Ciuca

Romania are Cea mai Mare Crestere Economica din UE, Conform Premierului Nicolae Ciuca

Romania are cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana, conform premierului Nicolae Ciuca, iar mai jos aveti si argumentele care au stat la baza acestei afirmatii care ar trebui sa fie in atentia tuturor romanilor.

“Am preluat responsabilitatea guvernării în urmă cu șase luni, când pandemia de Covid-19 punea, încă, la grea încercare România și întreaga lume.

Astăzi, după o jumătate de an de guvernare, avem cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană și zeci de miliarde de euro la dispoziție pentru dezvoltarea României. Avem o țară sigură, cu cele mai puternice garanții de securitate, oferite de apartenența noastră la NATO și UE, care se dovedesc cu atât mai importante cu cât la granița noastră invazia militară rusă a generat un război devastator.

Spiritul solidarității ne-a mobilizat pentru a oferi protecție celor peste un milion de refugiați ucraineni care ne-au trecut granița, dar și pentru a trece cu bine pandemia, criza energetică și războiul în vecinătate.

Ajutorul masiv pe care l-am acordat și îl susținem ca principală linie de efort guvernamental s-a îndreptat către românii care aveau cea mai mare nevoie de ajutor, cei din categoriile vulnerabile, afectați de creșterile de prețuri, dar și către susținerea economiei.

Am aplicat măsuri de compensare și plafonare de îndată ce prețurile la energie și gaze naturale au început să crească pentru a oferi stabilitate și sprijin cetățenilor și economiei până la 31 martie 2023.

”Sprijin pentru România” este mecanismul pe care l-am gândit, la nivelul Coaliției, pentru a oferi Guvernului instrumentele de lucru care să facă față noilor efecte ale crizei generate pe fondul războiului din regiune.

Economia Romaniei și milioane de români aflați în zona categoriilor vulnerabile beneficiază de o bună parte din cele 17,3 miliarde de lei din acest pachet.

În această săptămână, un al treilea pachet de măsuri a fost decis la nivelul Coaliției.

Așa cum am promis, cetățeanul este în centrul Programului nostru Guvernamental, iar pentru a menține siguranța și dezvoltarea acestei țări asigurăm cele mai mari fonduri pe care România le-a avut până acum investițiilor. Cele 96 de miliarde de euro – bani europeni din programele operaționale și din PNRR reprezintă resursa esențială pentru dezvoltare.

Toate aceste măsuri, dublate de o abordare responsabilă a guvernării, au permis României să performeze la nivel european, într-o perioadă de crize multiple

Stabilitatea generată în plan politic de Coaliția de guvernare va continua să genereze României cea mai puternică formă de garantare a atingerii obiectivelor pe care cetățenii le au, bazată pe siguranță și dezvoltare.”