Raed Arafat Explica Sistemul de Urgenta din Romania (VIDEO)

Raed Arafat Explica Sistemul de Urgenta din Romania (VIDEO)

Raed Arafat a publicat in aceasta dimineata un mesaj cu informatii detaliate cu privire la complexitatea sistemului de urgenta din Romania, oferind si informatii cu privire la felul in care este gandit acesta, si la modul in care este acordata asistenta medicala de urgenta si primul ajutor calificat.

“Sistemul de urgenta este unul complex, cu mai multe componente care au competente diferite si complementare intre ele. In acordarea asistentei medicale de urgenta si a primului ajutor calificat, fiecare din compenente are importanta ei si nu este una care sa fie mai importanta ca cealalta.

Daca o componenta dispare, celelalte devin mai putin eficiente, iar impactul este unul direct pe pacient. Daca sistemul este destabilizat, efectul destabilizarii va fi exact la fel, si anume slabirea sau chiar disparitia unor componente in detrimentul eficientei pe care o avem acum si care nu este una perfecta, necesitand inca multa munca.

De aceea am inregistrat unele explicatii care vor face mai clare unele aspecte si mai ales fragilitatea sistemului prin lipsa de personal in toate componentele sale, care a fost imbunatatita pe parcurs insa nu suficient, fiind necesara inca dezvoltarea resursei umane cantitativ dar si calitativ.

Veti vedea ca in UPU-rile sunt 978 de medici de urgenta numai ca nevoia este poate de dublu acestui numar. Unele UPU-ri au un numar relativ suficient iar altele total insuficient. Destabilizarea lor prin tintirea acestei categorii de medici ca sa lucreze la Servciile de Ambulanta ar duce la destabilizarea UPU-rilor si implicit a echipajelor de terapie intensiva SMURD si a echipajelor de pe elicopterele SMURD.

Pregatirea unui medic de urgenta este una de mare durata, necesitand 5 ani dupa finalizarea studiilor universitare, iar acest medic este pregatit pentru activitatea spitaliceasca chiar daca pentru unele cazuri acesta se deplaseaza in prespital prin structura SMURD care este conectata de UPU si de IGSU.

Alocarea unor astfel de medici doar pentru a deservi ambulantele din cadrul serviciilor de ambulanta va avea un impact pe pregatirea lor, evolutia lor, dar mai ales si pe ingrijirea pacientilor in general la nivelul UPU si a SMURD.

Filmul atasat va explica mai mult aceste aspecte, iar pe parcurs, asa cum am mai promis, voi mai veni si cu alte explicatii!”