Romania Anunta Semnarea unor Noi Proiecte prin PNRR

Romania Anunta Semnarea unor Noi Proiecte prin PNRR

Romania a semnat astazi 12 contracte de finantare prin PNRR pentru componenta “Valul Renovarii”, iar multumita lor se vor face renovari la multe institutii publice din tara noastra, fie ca este vorba despre spitale, scoli, primarii, sau alte tipuri de institutii de acest gen, detalii suplimentare fiind mai jos.

Am semnat astăzi încă 12 contracte finanțate prin componenta ”Valul Renovării” a Planului Național de Redresare și Reziliență, un program deosebit de important pentru România, așteptat de cetățeni și apreciat de comunitățile locale.

Ne apropiem de 100 de proiecte semnate, care au asigurate aproximativ 2,5 miliarde de lei pentru renovarea și creșterea eficienței energetice a unor unități medicale, de învățământ, blocuri de locuit, instituții publice. O bună parte din aceste investiții sunt pentru punerea în siguranță a unor spitale, școli și locuințe, în cazul unor cutremure.

Maternitatea Bucur din Capitală și cea din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Slatina sunt două dintre obiectivele ce vor fi consolidate și puse în siguranță ca urmare a finanțărilor europene. Acestora se adaugă alte spitale, școli, clădiri publice și primării care primesc fonduri naționale și europene pentru a deveni mai sigure pentru pacienții care le trec pragul, pentru copiii care învață în acele unități de învățământ, pentru cetățenii care au nevoie de servicii publice.

Îi îndemn pe reprezentanții autorităților locale să rămână aproape de Ministerul Dezvoltării și să colaboreze pentru implementarea proiectelor finanțate prin Valul Renovării, prin care România are șansa să investească peste 5,5 miliarde de euro pentru renovarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice, într-o perioadă în care criza ne arată cât este de important fiecare gest menit să ducă la un consum cumpătat al energiei.

La nivelul Guvernului urmărim alinierea componentelor de reforme și investiții astfel încât să implementăm acest plan până la sfârșitul anului 2026, termen stabilit împreună cu reprezentanții Comisiei Europene, de expertiza cărora ne-am bucurat inclusiv la reuniunea de astăzi a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR.

Analiza etapelor trimestriale de implementare a PNRR arată îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate, fapt ce a permis plata primei tranșe de finanțare care, alături de prefinanțarea obținută înseamnă fonduri de 6,35 miliarde de euro pentru România. Continuăm efortul de coordonare instituțională și pregătim documentele necesare pentru a doua cerere de plată, astfel încât țara noastră să valorifice resursele disponibile prin PNRR pentru proiecte de modernizare și dezvoltare.