Noile observații realizate de Orbiterul de Recunoaștere Lunară (LRO) al NASA au dezvăluit o conexiune între caracteristicile fizice ale Lunii și vârtekj-urile lunare, un fenomen care a captivat comunitatea științifică.
Vârtej-urile lunare sunt pete strălucitoare pe suprafața lunară care reflectă niveluri ridicate de lumină solară, datorită unui fenomen numit “albedo ridicat”. Aceste formațiuni sunt caracterizate printr-un contrast între zone luminoase și întunecate, prezentând bucle largi, luminoase, separate de benzi întunecate.
Acestea apar atât în mările lunare — câmpiile întunecate de bazalt formate prin vulcanism asociat cu impacturi antice de asteroizi pe partea îndepărtată a Lunii — cât și în înalțimile luminoase lunare.
Cauza exactă a acestor vârtej-uri de albedo ridicat a fost mult timp un subiect de dezbatere în cadrul comunității științifice. Identificarea originii acestor caracteristici este crucială pentru înțelegerea proceselor care au modelat suprafața lunară, mișcarea particulelor pe aceasta și modul în care suprafețele planetelor și sateliților influențează mediul spațial înconjurător.
“Vârtej-urile lunare au stârnit interesul oamenilor de știință de când au fost descoperite, în parte pentru că procesul lor de formare nu este complet înțeles”, a declarat John Weirich, autor principal al noii cercetări și om de știință senior la Institutul de Științe Planetare.
Recent, cercetările au început să pună la îndoială concluziile anterioare, descoperind că zonele luminoase din Mare Ingenii — una dintre puținele mări pe partea îndepărtată a Lunii — au o elevație mai mică decât benzile întunecate dintre ele. Studiul lui Weirich și al echipei sale sprijină legătura dintre vârtej-urile lunare și topografia Lunii. Aceștia au generat și examinat date topografice de înaltă rezoluție referitoare la vârtej-uri.
Weirich și echipa sa au utilizat metode similare și au descoperit aceeași corelație ca și cercetătorii anteriori în zonele luminoase joase și benzile întunecate la altitudini mai înalte, în special la vârtej-ul “Reiner Gamma”, lung de 70 de kilometri.
“Descoperirea unei relații cu topografia într-o locație de vârtej ar putea fi o întâmplare, dar găsirea acesteia în două regiuni de vârtej foarte diferite este greu de ignorat”, a spus Weirich. “Este cu atât mai greu de ignorat cu cât Reiner Gamma este vârtej-ul lunar arhetipal.”
Zonele luminoase din Mare Ingenii au fost găsite a fi aproximativ 3 metri mai jos decât benzile întunecate, în timp ce părțile luminoase ale Reiner Gamma sunt aproximativ 4 metri mai jos decât caracteristicile întunecate.
“Weirich avertizează că nu este atât de simplu ca zonele luminoase să fie uniform mai jos decât cele întunecate. În schimb, această relație este vizibilă numai atunci când comparam înălțimea medie a zonelor luminoase cu cea a zonelor întunecate.”
Pentru obținerea datelor topografice, echipa a utilizat imaginile capturate de Camera Orbiterului de Recunoaștere Lunară (LROC) și a folosit suita de software Stereophotoclinometry, care utilizează imagini stereo pentru a determina înălț
