Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat recent că lucrările pe Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) a Autostrăzii Sibiu-Pitești evoluează foarte bine. Pe cei 9,86 km ai acestei secțiuni, constructorul austriac a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de aproape 43%, cu 500 de muncitori și 200 de utilaje implicate activ în:
- terasamente,
- consolidări,
- structuri,
- construcția unui tunel.
Sorin Grindeanu dezvaluie faptul ca acest contract, în valoare de 1,67 miliarde de lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transporturi, trebuie finalizat cel târziu în anul 2027. Cea mai complexă lucrare de pe acest sector este tunelul Momaia (1,3 km), format din două galerii. Până în prezent, s-au forat 760,5 m pe calea 1 și 651,2 m pe calea 2.
Sorin Grindeanu a anuntat ca după finalizarea lucrărilor pe toate cele patru secțiuni aflate acum în execuție, cel mai târziu în 2028, autostrada Sibiu – Pitești, parte din #A1, va avea 122 km. Deja se circulă pe 13,17 km între Sibiu și Boița, din luna decembrie 2022.
Secțiunea 5 (Curtea de Argeș – Pitești), în lungime de 30,35 km, și secțiunea 2 (Boița – Cornetu), în lungime de 31,33 km, sunt în prezent în lucru. Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni), în lungime de 37,4 km, este acum în faza de proiectare și urmează să intre în faza de construcție în acest an.
Sorin Grindeanu aduce in atentie faptul ca defrișarea versantului dintre Boița și Lazaret reprezintă un pas crucial pentru construcția autostrăzii. Pe o lungime de aproximativ 8 km, peste 20.000 de arbori vor fi tăiați pentru a putea începe construcția secțiunii Boița – Cornetu, o porțiune vitală pentru economia României, care presupune soluții tehnice și logistice complexe. Asocierea de constructori turci trebuie să finalizeze lucrările până în anul 2028.
Autostrada Sibiu – Pitești este esențială pentru economia țării. “Din acest motiv, nu mai putem accepta nicio întârziere în construcția ei,” a subliniat ministrul Grindeanu. El a recunoscut disconfortul resimțit de români din cauza restricțiilor de circulație, dar a explicat că acestea sunt necesare pentru demararea lucrărilor.
“Construcția Autostrăzii Sibiu-Pitești a trenat mulți ani din cauza ezitărilor,” a adăugat Grindeanu. “Este timpul să punem stop demagogiei și artificiilor tehnice. Românii și România nu mai au timp să aștepte!”








