Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, ii anunta pe romani despre rezultatele unor noi masuri adoptate de catre Guvernul Romaniei printr-o ordonanta de urgenta privind acordarea, in anul 2025, a unui sprijin financiar pensionarilor sistemului public de pensii si ai sistemului pensiilor militare de stat, ale caror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei. Simona Bucura-Oprescu transmite ca pensionarii ale caror venituri din pensii nu depasesc 2.574 lei vor primi un sprijin financiar de 800 lei. Potrivit ordonantei de urgenta, aceasta suma este echivalentul valorii nete a salariului minim, considerat o masura de protectie sociala. Avand in vedere ca pensia reprezinta un venit de inlocuire, s-a stabilit ca acest ajutor sa fie directionat catre cei care au un venit din pensie mai mic sau egal cu salariul minim net. Astfel, suma de 800 lei va fi acordata in doua transe egale, de cate 400 lei, in luna aprilie 2025 si in luna decembrie 2025, prin intermediul caselor teritoriale sau sectoriale de pensii. Simona Bucura-Oprescu mentioneaza si ca, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie se stabilesc dupa data de 1 aprilie 2025, acest sprijin financiar se va acorda doar in luna decembrie 2025, in cuantum de 400 lei. De asemenea,...
Acasă Sustinerea Guvernamentala de ULTIMA ORA Anuntata de Simona Bucura-Oprescu cu o Ordonanta de Urgenta Adoptata Sustinerea Guvernamentala ULTIMA ORA Anuntata Simona Bucura-Oprescu Ordonanta Urgenta Adoptata








