Coronavirus a fost un test extrem de serios pentru omenire, aparitia vaccinurilor fiind o speranta la viata pentru multi, multe tari contractand cantitati mari de doze pentru imunizarea populatiei, inclusiv Romania, dar in momentul in care s-a realizat ca nu atat de multa lume vrea vaccinata, unele tari au renegociat contractele de achizitii.
Romania nu a facut asta, contractul pentru doze de vaccin impotriva Coronavirus ramanand intact, astfel ca tara este obligata sa plateasca 680 de milioane de euro pentru doze pe care nu le va folosi, iar acum Alexandru Nazare, ministrul Finantelor, explica felul in care se incearca o rezolvare a situatiei, desi se pierd 2.5 milioane de euro pe luna in dobanzi.
Realitatea este ca guvernele din perioada 2022 – 2024 sunt vinovate de ceea ce se intampla acum, iar dozele de vaccin impotriva Coronavirus pe care acum nu vrem sa le plati, va trebui cel mai probabil sa le platim macar partial, pentru ca Pfizer nu e genul de companie care sa renunte usor la profit, dupa cum prea bine stiti.
“Dosarul Pfizer este unul dintre cele mai dificile dosare financiare pe care România trebuie să le gestioneze în acest moment. România a pierdut procesul, iar suma de plată este de aproximativ 680 de milioane de euro, adică peste 3,4 miliarde de lei. În termeni bugetari, vorbim despre aproape 0,2% din PIB – o presiune serioasă într-un an cu mari eforturi pentru reducerea deficitului.
În plus, după pierderea procesului, dobânzile curg zilnic: aproximativ 81.000 de euro pe zi, adică aproape 2,5 milioane de euro pe lună. Ce pot spune este că, de la momentul pierderii procesului, facem eforturi continue pentru a diminua impactul acestuia asupra bugetului de stat şi, în consecință, asupra banilor cetățenilor.
Am inițiat discuțiile necesare, precum şi corespondența cu reprezentanții Pfizer, am avut o întâlnire la Washington şi continuăm să ne coordonăm cu Ministerul Sănătății, cu instituțiile din Polonia – stat aflat intr-o situație similară – și am deschis un dialog tehnic cu Comisia Europeană.
Obiectivul este să reducem cât mai mult consecințele asupra bugetului. Căutăm o soluție mai bună decât plata integrală imediată: fie printr-o formulă care să limiteze presiunea bugetară, fie prin produse medicale de care sistemul de sănătate are nevoie, în locul unor vaccinuri care nu mai sunt necesare României.
Trebuie, în acelaşi timp, să menținem un nivel de realism. Negocierea este una dificilă, pentru că vine după un verdict nefavorabil. Facem tot ceea ce ține de noi, dar rezultatul nu depinde doar de partea română. Acest dosar arată cât de scump poate deveni un angajament luat fără o evaluare corectă a nevoilor reale. În 2021 am avertizat, în scris și în Guvern, că dozele cumpărate în exces pot genera costuri mari pentru România.”

















