Acasă razboi România Obișnuită cu RĂZBOIUL la Graniță, Pericolul Dronelor e în CREȘTERE

România Obișnuită cu RĂZBOIUL la Graniță, Pericolul Dronelor e în CREȘTERE

România este obișnuită cu războiul la graniță, iata cât de mare a devenit pericolul dronelor și de ce este nevoie de măsuri pentru protecția oamenilor.

9

România pericol drone rusia

România a ajuns să fie obișnuită cu războiul de la granița cu Ucraina, pentru că după aproape 4 ani de zile, vorbim despre un număr prea mare de incursiuni de drone rusești pe teritoriul național, dar și de resturi de drone distruse de către ucrainieni, în încercarea de a-și proteja teritoriul.

România a înregistrat 33 de intrări de drone rusești pe teritoriul național în cei 4 ani de război cu Ucraina, conform informațiilor ministerului Apărării, doar 3 dintre ele fiind doborâte, însă vorbim și despre alte 50 de incidente în urma cărora au fost găsite resturi de drone pe teritoriul național al României.


acoperis bloc drona cazuta galati
Acoperișul blocului din Galați lovit de o dronă rusească în 2026.

România a fost nevoită să și ridice de 34 de ori avioane de la sol pentru a intercepta drone care se îndreptau spre teritoriul național, dar chiar și așa, tot au căzut unele pe teritoriul țării, cel mai grav incident fiind înregistrat în Galați, acolo unde un apartament a fost distrus de către o dronă rusească.

drona cazuta apartament galati
Interiorul apartamentului din Galați lovit de o dronă rusească în 2026.

România este țară membră NATO, dar cu toate acestea, Rusia continuă să lanseze atacuri la granița noastră, la fel cum se întâmpla și în Polonia în trecut, fără frică, fără grijă, iar noi nu putem face absolut nimic decât sâ îndurăm și să sperăm că lucrurile se vor opri, deși șansele ca acest lucru să se întâmple sunt infime.


drona cazut galati tavan
Interiorul apartamentului din Galați lovit de o dronă rusească în 2026.

România a avut foarte mult de suferit din cauza războiului din Ucraina, în principal din cauza creșterii prețurilor la absolut tot, iar acum vedem că atacurile Rusiei încep să provoace probleme și mai mari, pentru că e posibil oricând ca interceptarea dronelor să nu aibă succes, iar unele să cadă peste casele oamenilor.


9 COMENTARII