Modelele iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max cu 1 TB sau 2 TB de stocare ar putea avea un dezavantaj față de versiunile de 256 GB și 512 GB: viteza memoriei interne. Potrivit testelor prezentate de Android Headlines, configurațiile cu mai mult spațiu folosesc memorie QLC, mai lentă în anumite condiții decât memoria TLC din variantele cu capacitate mai mică.
Diferența nu ar fi evidentă în utilizarea obișnuită, unde memoria cache rapidă preia operațiunile scurte. Ea devine însă importantă la scrierea unor volume mari de date, mai ales atunci când spațiul de stocare începe să se umple.
Ce tip de memorie ar folosi fiecare configurație
Android Headlines relatează că testele practice și examinarea componentelor indică folosirea memoriei TLC la modelele de 256 GB și 512 GB. Pentru configurația de 1 TB, datele citate indică o probabilitate de 80–90% de a găsi memorie QLC, în timp ce versiunea de 2 TB ar utiliza aproape sigur această tehnologie.
Distincția contează deoarece informațiile prezentate nu descriu toate unitățile de 1 TB ca având obligatoriu aceeași memorie. Publicația atribuie alegerea QLC unei reduceri a costurilor, dar cifrele privind distribuția componentelor păstrează un grad de incertitudine pentru această capacitate.
Din punct de vedere tehnic, QLC stochează patru biți de date într-o celulă, față de trei biți în cazul TLC. Astfel, permite integrarea unei capacități mai mari în același spațiu fizic. Compromisul descris în sursă este o viteză mai mică și o rezistență mai redusă în condiții de scriere intensă.
Ce diferențe au apărut în testele Homolab
Testele canalului Homolab de pe Bilibili, citate de Android Headlines, arată un avantaj de 10–38% pentru modelele TLC în operațiunile uzuale de citire și scriere măsurate. Rezultatele diferă în funcție de sarcina aplicată memoriei.
În testul Q1T1, configurația de 512 GB cu TLC a obținut un scor de 11.285, comparativ cu 8.168 pentru unitatea de 1 TB cu QLC. Diferența este de aproximativ 38%. În testul Q4T4, avantajul s-a redus la circa 12%, cu scoruri de 35.992 și, respectiv, 32.219.
Aceste rezultate nu înseamnă că fiecare acțiune făcută pe telefon va fi mai lentă în aceeași proporție. Sursa explică faptul că sistemul de cache poate ascunde limitele memoriei QLC cât timp operațiunile sunt suficient de scurte.
De ce viteza poate coborî după epuizarea memoriei cache
La începutul scrierii datelor, un cache SLC permite viteze de peste 3.000 MB/s. După ocuparea acestuia, este folosit un al doilea buffer, care simulează funcționarea TLC și oferă aproximativ 578 MB/s în testele prezentate.
Dacă scrierea continuă până la epuizarea ambelor zone tampon, datele ajung direct în memoria QLC NAND. În această etapă, viteza medie măsurată a coborât la 79 MB/s, cu scăderi de scurtă durată până la 25,6 MB/s.
Prin urmare, diferența dintre viteza inițială și cea susținută este esențială pentru interpretarea rezultatelor. Valorile ridicate de la începutul unui transfer nu descriu neapărat performanța pe întreaga durată a unei operațiuni ample.
Ce se întâmplă când stocarea este ocupată în proporție de 60%
Într-un test realizat cu stocarea ocupată în proporție de 60%, dimensiunea cache-ului SLC a scăzut de la 250 GB la numai 58 GB. În aceleași condiții, viteza bufferului secundar s-a redus la 396 MB/s.
După trecerea la scrierea directă în QLC, media a fost de 45 MB/s. Testele au înregistrat și scăderi punctuale până la 1,1 MB/s, o valoare care nu trebuie confundată cu viteza medie a întregii operațiuni.
Pentru mesagerie, navigare, jocuri sau fotografii ocazionale, sursa apreciază că utilizatorii nu ar observa diferența, deoarece cache-ul rapid poate gestiona aceste operațiuni scurte. În schimb, înregistrările prelungite 4K ProRes, transferurile de fișiere foarte mari și restaurarea unor copii de siguranță complete sunt scenariile în care încetinirea s-ar putea simți, pe măsură ce stocarea se umple.
