
Renault cere imposibilul în România, într-o perioadă în care țara este oricum îngenuncheată de orgolii politice și deficit bugetar mare, cu un Guvern nou care va fi condus din umbră tot de cei care au adus țara în situatia critică de acum. Renault vrea beneficiile din Africa în Uniunea Europeană, dar nu vorbim despre autostrăzile care nu se vor mai construi pentru a lega România de Vestul Europei, ci și de subvențiile pentru energie, altfel DACIA va cam pleca.
Renault cere de la statul român subvenții masive la energie, într-o perioadă în care costurile energetice sunt foarte ridicate în Europa din cauza războiului din Ucraina, care apropo, afectează extrem de mult România. DACIA nu mai face profitul de altădată, iar asta din cauza războiului din Ucraina, pe de o parte, a guvernării defectuoase de până în 2025, din cauza războiului din Iran, din cauza incompetenței politicienilor, alegeți voi ce vreți, orice e valid, inclusiv ce nu e scris.
Renault cere beneficiile Africii în UE
Renault cere să facă profit într-o țară care trimite aproape săptămânal avioane să doboare drone rusești, care n-are autostrăzi care să lege sudul de nord și estul de vest, care e condusă de politicieni incompetenți de decenii, in mod intenționat defectuos. DACIA merită mai mult, dar Renault trebuia să pună piciorul în prag acum 10 ani, când lucrurile sătateau altfel, nu acum când preocupările sunt cu totul altele.

Preturile DACIA Duster 2027 dotari facelift!
Preturile DACIA Duster 2027 nu va fi mai ieftina ca modelele actuale ale celor de la DACIA, iar asta pentru ca totul s-a scumpit, deci este de asteptat ca viitoarele modele sa fie mult, mult mai scumpe. Cat de mari vor fi preturile DACIA Duster 2027 nimeni nu stie inca, dar putem esteima ca vor fi cu destule procente peste ceea ce platim in momentul de fata, insa ar trebui sa primim si noutati pe masura. Preturile DACIA Duster 2027 pot fi estimate pentru diverse modele in baza tarifelor actuale, care incep de 19.500 de euro pentru Essential, 20.800 de euro pentru Expression si aproximativ 22.300 de euro pentru Journey ori Extreme, astfel ca un plus realist pentru facelift ar fi 1500 – 3.000 de euro. DACIA Duster 2027 va avea preturile stabilite in principal de concurenta de pe piata, insa chiar si cu scumpiri de minim 3.000 de euro, nu vorbim despre un salt foarte mare in raport cu ceea ce ofera concurenta. Problema cea mai mare in ceea ce priveste viitoare preturi ale DACIA Duster 2027 sta in faptul ca BYD, Geely, Cherry, sau alte companii din China, ar putea sa perceapa preturi similare cu cele de acum si pentru viitoare modele mai dotate.
DACIA are nevoie să intre în secolul XXI cu mașinile sale, nu de subvenții de la Guvern, pentru că oamenii nu mai vor cutii de tablă care să-i plimbe pe drumurile publice, vor mașini care să le ofere mai mult, indiferent ce spun cei de ”sus”. DACIA e un brand românesc cu tradiție, dar în contextul actual, strategia ar trebui să se orienteze mai mult spre tehnologii moderne, nu spre tentative de convingere a guvernelor să restricționeze mașinile altora.
Renault are capacitatea de a ajuta DACIA să iasă din dificultățile majore prin care trece acum, dar pentru a realiza asta, e nevoie să absoarbă o parte dintre costurile evoluției necesare pentru a face față valului de mașini chinezești, care nu va fi oprit de restricțiile pe care le vrea impuse UE.










































































