Ucraina intră într-o nouă etapă a războiului în care instrumentele aparent simple rămân decisive, iar minele terestre continuă să dicteze ritmul operațiunilor. Deși conflictul este asociat frecvent cu sisteme avansate, liniile de luptă au fost, în mod constant, modelate de folosirea masivă a minelor de către ambele tabere, pornind de la o realitate moștenită, doctrina sovietică a considerat aceste arme o piesă centrală, iar stocurile mari au existat încă de la începutul invaziei.
Ucraina folosește minele nu doar ca obstacol, ci ca element de arhitectură defensivă, care frânează ofensivele și obligă adversarul să aleagă trasee previzibile. În acest tip de război, fiecare avans devine o combinație de prudență, recunoaștere și sacrificiu de materiale, iar un câmp minat bine amplasat poate cântări cât o baterie de artilerie. În fața operațiunilor majore, minele au fost adesea prima linie care a „negociat” costul unei încercări de străpungere.
Schimbarea de pe teren a venit, însă, pe fondul eficienței crescute a dronelor. Capacitatea dronelor ucrainene de a detecta, urmări și lovi a împins Rusia departe de atacurile mari, cu blindaje grele. Din vara anului 2025, forțele ruse au început să favorizeze atacuri mici, de tip echipă, mizând pe viteză, dispersie și o semnătură mai redusă. În locul coloanelor de vehicule blindate, apar tot mai des motociclete, ATV-uri și buggy-uri folosite pentru înaintări rapide.
Ministerul Apărării din Rusia afirmă că a trimis 38.000 de astfel de vehicule ușoare pe front în 2025 și că intenționează să crească ritmul în 2026. Tactica a fost observată în mai multe sectoare, inclusiv Donețk și Zaporijia, iar avantajul aparent e clar, unități mici se mișcă mai greu de depistat și mai dificil de urmărit decât o coloană clasică. În plus, aceste vehicule sunt, în mod paradoxal, mai rezistente la unele mine antitanc, pentru că nu exercită mereu presiunea necesară declanșării.
Ucraina răspunde acum prin adaptare tehnică, introducerea unei mine terestre antivehicul mai mici, optimizată pentru platforme ușoare, neblindate, și proiectată pentru a fi desfășurată cu drone. În timp ce sistemele antitanc tradiționale sunt gândite să distrugă vehicule grele, această nouă muniție pare construită pentru realitatea din 2025–2026, în care țintele sunt rapide, ieftine și numeroase.
Potrivit informațiilor apărute în postări de pe rețelele de socializare, dispozitivul ar conține aproximativ 150 de grame de explozibil și ar funcționa ca muniție de fragmentare, cu elemente de lovire preformate. Miza nu este neapărat distrugerea totală, ci oprirea vehiculului prin avarierea componentelor cheie, în același timp cu producerea unei fragmentări letale. În ecuația logistică, încărcătura mai mică poate însemna o presiune redusă asupra transportului și stocurilor, fără a pierde eficiența împotriva țintelor potrivite.
Ucraina s-a bazat până acum, în special, pe mine antitanc mari precum TM-62, concepute să detoneze aproximativ 7,5 kg de explozibil și să rupă vehicule blindate. Dar vehiculele ușoare, tocmai prin greutatea lor redusă, pot să nu declanșeze în mod fiabil acest tip de mină. Noua abordare închide această „zonă gri” a câmpului de luptă, dacă Rusia mizează pe mobilitate și profil redus, atunci apărarea încearcă să creeze o capcană pe măsura noilor ținte.
Designul pare apropiat ca filozofie de minele antipersonal Aikos dezvoltate recent, cu accent pe desfășurare aeriană. Dimensiunea mai mică ar permite nu doar dronelor bombardiere să le amplaseze, ci chiar dronelor FPV mai mici, ceea ce poate accelera ritmul de minare și poate multiplica punctele de risc pentru forțele de asalt.
Ucraina își consolidează astfel zonele de ucidere din fața liniilor defensive, spații în care orice intrare este întâmpinată rapid de drone. Potrivit Ministerului Apărării din Rusia, aceste zone ar ajunge la aproximativ 15 km în adâncime. Într-un asemenea cadru, mina mică desfășurată cu drone nu este doar o armă, ci un instrument de control al terenului, poate închide coridoare, poate forța ocoliri și poate întârzia atacuri suficient cât să fie lovite din aer.
În practică, înseamnă o extindere a pericolului dincolo de linia vizibilă a tranșeelor. Nu mai e vorba doar de câmpuri minate „fixe”, ci de o capacitate de a „scrie” rapid un nou câmp minat în funcție de mișcările adversarului, cu costuri și timp de reacție mult mai mici decât în trecut.
Ucraina pune Rusia în fața unor opțiuni limitate. O întoarcere la atacurile blindate pare puțin probabilă din cauza amenințării persistente a dronelor ucrainene. Atacurile complet demontate, pe jos, sunt descrise ca impracticabile în zonele largi de atac, deoarece traversarea terenului deschis ar dura suficient de mult încât soldații să fie detectați.
În acest context, soluțiile tehnologice devin tentante, roboți tereștri trimiși înaintea elementelor de asalt pentru a declanșa sau elimina minele. Dar această opțiune este costisitoare și poate încetini și mai mult înaintarea. O altă variantă ar fi folosirea roboților pentru transportul sistemelor de contra-drone, oferind protecție împotriva dronelor care amplasează mine. Imaginile surprinse de drone ucrainene au arătat roboți ruși Courier cu echipamente de bruiaj în poziții avansate, sugerând că această direcție este deja testată pe teren.
Ucraina arată că adaptarea poate veni nu doar din arme mai mari, ci și din muniții mai mici, proiectate exact pentru schimbările de tactică ale adversarului. Dacă Rusia a redus dimensiunea atacurilor pentru a evita ochii dronelor, Ucraina pare să reducă dimensiunea minelor pentru a prinde noile ținte. Într-un război în care fiecare avantaj se măsoară în metri și minute, mina lansată cu drona devine încă o unealtă care poate decide cine își păstrează inițiativa.
