
Nicușor Dan, președintele României, vorbește despre situația actuală a țării noastre în contextul războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, iar asta pentru că foarte multi oameni se tem că ar putea exista vreun pericol și pentru noi, deși suntem la mare distanță de conflict, dar șeful statului neagă foarte clar acest lucru.
Nicușor Dan explucă faptul că România se află în deplină siguranță, fără să existe vreo amenințare directă împotriva țării noastre, chiar dacă SUA și Israel atacă neîncetat Iranul de sămbâtâ dimineață, președintele țării afirmând că prioritară este repatrierea celor care se află în zonele de conflict, având în vedere că zborurile sunt interzise deocamdată.
“România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă. Chiar dacă actualul context regional de securitate din Orientul Mijlociu s-a degradat semnificativ, țara noastră este în afara oricărui pericol. Instituțiile statului român responsabile de politică externă și securitate monitorizează evoluția situației și iau toate măsurile care se impun în astfel de circumstanțe.
Prioritară în prezent este siguranța cetățenilor români din zonele de conflict. Cetățenilor români și turiștilor aflați în zonă le transmit să rămână calmi, să urmeze instrucțiunile și mesajele transmise de către Ministerul de Externe și de autoritățile locale din statele în care se află. La MAE funcționează o celulă de criză care are ca obiectiv identificarea celor mai sigure și rapide variante pentru repatrierea celor care au rămas blocați ca urmare a închiderii spațiului aerian din regiunea Orientului Mijlociu.
România va continua să acționeze cu responsabilitate, în coordonare cu partenerii noștri, pentru stabilitate și securitate. Respectarea drepturilor și protejarea civililor rămân priorități fundamentale.”
















