ANM, Administrația Națională de Meteorologie, descrie un episod tipic de vreme „încremenită”, când presiunea atmosferică ridicată domină România sub influența unui brâu anticiclonic întins între dorsala Anticiclonului Azoric și cea a Anticiclonului Est-European. Într-un astfel de tablou, mișcările descendente ale aerului și lipsa unei circulații active reduc amestecul în atmosferă, iar diferențele dintre regiuni devin mai pronunțate decât într-un regim dinamic, cu vânt și fronturi.
ANM spune că, până în 27 februarie, poziționarea câmpurilor barice a favorizat mai întâi transportul dinspre nord al unui aer rece, cu caracter polar. Apoi, masa rece s-a retras către estul continentului, iar din spate a început să pătrundă treptat un aer mai cald: inițial în interiorul arcului carpatic, ulterior și spre restul țării, unde maximele au urcat, în general, spre 11–16°C.
Inversiunea ține frigul la sol
ANM arată însă că zonele joase din sud și est au reacționat altfel: aerul rece a persistat în stratul limită planetar, adică în partea cea mai joasă a atmosferei, în contact direct cu solul, unde este mai greu de „măturat” de aerul mai cald. Rezultatul a fost o inversiune termică: în loc ca temperatura să scadă odată cu altitudinea, a crescut.
În exteriorul arcului carpatic, aerul cald a avansat peste aerul rece din troposfera inferioară, ca un capac. Când acest capac rămâne stabil, se menține răcirea la sol, iar senzația de iarnă poate persista chiar și atunci când, la câteva sute de metri mai sus, aerul este semnificativ mai blând.
Umiditatea decide soare sau ceață
În analiza ANM, diferența dintre o zi luminoasă și una apăsătoare nu e dată doar de temperatură, ci de umiditate. În condiții de presiune ridicată, descendențe și inversiune, fără o circulație care să amestece masa de aer și să rupă stratificarea, umiditatea devine „butonul” decisiv: cu cât există mai mulți vapori de apă disponibili pentru condensare, cu atât cresc șansele de nori joși stratiformi și/sau ceață.
Sursele de vapori de apă sunt variate: de la aport local (lacuri, râuri, suprafețe umede), până la transport pe distanțe mari din alte regiuni geografice. În aceste situații, o mică diferență de umiditate în stratul de la sol poate schimba complet peisajul cerului și, implicit, evoluția temperaturilor maxime.
Zăpada amplifică răcirea locală
ANM subliniază și rolul stratului de zăpadă, cu impact deosebit în Câmpia Română, inclusiv în București. Când temperaturile devin ușor pozitive, topirea începe, iar evaporarea accelerează. Paradoxal, acest proces poate răci suplimentar aerul din apropierea solului, întărind inversiunea. În același timp, evaporarea adaugă vapori de apă în atmosferă, ridicând umiditatea și crescând probabilitatea de nebulozitate persistentă și ceață.
Combinația de presiune ridicată, mișcări descendente, inversiune și umiditate mare creează un scenariu în care norii joși se „lipesc” de câmpie, reduc încălzirea diurnă și mențin un regim rece, deși, la nivel regional, se instalează treptat o masă de aer mai caldă.
Modelele pot rata norii joși
În explicația ANM, finalul de februarie și începutul de martie sunt un test dificil pentru prognoză. Meteorologii lucrează cu mai multe modele numerice (globale și de arie limitată, cu rezoluții diferite), însă episoadele cu ceață și nori joși persistenți au, în mod obiectiv, un grad mare de incertitudine. Un parametru greu de anticipat rămâne evoluția umidității relative în stratul limită, puternic influențată de orografie, acoperirea cu vegetație și existența zăpezii, elemente care nu sunt perfect reprezentate în modelare și pot modifica lanțul de procese dinamice și termodinamice.
ANM oferă și un exemplu concret din perioada 27 februarie – 2 martie 2026: materialele analizate indicau, în ansamblu, zile însorite și în încălzire pentru cea mai mare parte a țării. Pe 28 februarie 2026, prognozele disponibile în ziua anterioară sugerau pentru 06 UTC o inversiune estimată ca insuficientă pentru a susține umiditate mare și nori stratiformi, iar pentru 12 UTC o disipare a inversiunii, cu umiditate și mai redusă și cer senin. În consecință, estimările de temperatură pentru Capitală au urcat, în general, spre 6–9°C.
Realitatea a contrazis scenariul în zonele joase din sud și est: cerul a rămas închis, temperaturile au fost mai mici decât cele prognozate, iar în București s-au consemnat maxime de doar 0,3°C la Afumați, 0,6°C la Băneasa și 2,5°C la Filaret. ANM precizează că prognozele au fost îmbunătățite prin actualizări zilnice, iar pentru vest, nord-vest, centru și zona montană (și, în unele zile, pentru porțiuni din sud și est) estimările au fost bune; însă, pe câmpie, incertitudinea specifică acestor configurații a dus la supraestimarea maximelor.
ANM arată că „capcanele” de la final de februarie nu țin de un singur factor, ci de o combinație care poate bloca vremea în regim de iarnă la sol: anticiclonul reduce amestecul, inversiunea ține aerul rece jos, umiditatea dictează norii joși, iar zăpada poate amplifica răcirea și umezeala. În astfel de episoade, diferența dintre prognoză și realitate se măsoară în câteva procente de umiditate și în câteva zeci de metri de stratificare — suficient cât să transforme o zi „de primăvară” într-una de ceață rece.
