Acasă Europa Meta Acuzata de Comisia Europeana de Incalcarea DSA privind Minorii, Risca o...

Meta Acuzata de Comisia Europeana de Incalcarea DSA privind Minorii, Risca o Amenda de Miliarde de Euro

Meta este acuzata in mod oficial de catre Comisia Europeana de incalcarea legislatiei DSA cu privire la minor, cu ce au gresit Facebook si Instagram acum.

Meta Acuzata de Comisia Europeana de Incalcarea DSA privind Minorii, Risca o Amenda de Miliarde de Euro

Comisia Europeana a ajuns la o concluzie preliminară importantă în cazul Meta, după ce a analizat modul în care Facebook și Instagram gestionează accesul copiilor sub 13 ani pe platforme. Comisia Europeana afirma ca Facebook si Instagram ar încălca Legea privind serviciile digitale, cunoscută drept DSA, pentru că nu ar fi identificat, evaluat și redus suficient riscurile pentru minori.

Comisia Europeana atrage atenția că, deși Meta stabilește în propriile reguli o vârstă minimă de 13 ani pentru folosirea în siguranță a Facebook și Instagram, măsurile aplicate nu par suficient de eficiente. Problema majoră dezvaluita de Comisia Europeana este că minorii sub această vârstă pot ajunge în continuare pe platforme, fără să fie opriți rapid sau eliminați atunci când sunt identificați.

Comisia Europeana indică și un exemplu concret, la crearea unui cont, un copil sub 13 ani poate introduce o dată de naștere falsă, astfel încât să pară eligibil pentru platformă. Lipsa unor controale eficiente privind corectitudinea acestei declarații ridică semne serioase de întrebare conform Comisiei Europene, mai ales într-un spațiu digital folosit zilnic de milioane de oameni.

Comisia Europeana critică și instrumentul Meta prin care utilizatorii pot raporta prezența minorilor sub 13 ani, iar procedura este descrisă de Comisia Europeana ca fiind dificilă și ineficientă, pentru că poate necesita până la șapte clicuri doar pentru accesarea formularului. În plus, formularul nu este completat automat cu informațiile relevante, ceea ce poate descuraja raportările.

Meta Acuzata de Comisia Europeana de Incalcarea DSA privind Minorii, Risca o Amenda de Miliarde de Euro

Comisia Europeana susține că nici raportările nu duc întotdeauna la măsuri clare, dar chiar și atunci când un cont este semnalat ca aparținând unui minor sub 13 ani, urmărirea cazului poate fi insuficientă, iar copilul raportat poate continua să folosească platforma fără verificări suplimentare. Comisia Europeana consideră că evaluarea de risc făcută de Meta ar fi incompletă și arbitrară. Meta nu ar fi identificat corect riscul ca minorii sub 13 ani să intre pe Facebook și Instagram și să fie expuși unor experiențe nepotrivite vârstei lor.

Comisia Europeana invocă dovezi din Uniunea Europeană care arată că aproximativ 10-12% dintre copiii sub 13 ani accesează Instagram și/sau Facebook. În plus, Comisia Europeana susține că Meta ar fi ignorat date științifice potrivit cărora copiii mai mici sunt mai vulnerabili la potențialele efecte negative ale acestor servicii.

Comisia Europeana cere acum ca Instagram și Facebook să își modifice metodologia de evaluare a riscurilor în Uniunea Europeană. Facebook si Instagram trebuie să explice mai clar ce riscuri apar, cum se manifestă și ce măsuri reale sunt aplicate pentru prevenirea, detectarea și eliminarea conturilor folosite de copii sub 13 ani.

Comisia Europeana transmite că Meta are în continuare dreptul la apărare, iar Facebook și Instagram pot examina documentele din investigație și pot răspunde în scris la constatările preliminare. În paralel, poate fi consultat și Consiliul European pentru Servicii Digitale, iar conform Comisiei Europene, Facebook si Instagram pot lua măsuri de remediere conform orientărilor DSA din 2025 privind protecția minorilor.

Comisia Europeana poate merge mai departe dacă aceste concluzii sunt confirmate, dar o decizie finală de neconformitate ar putea aduce o amendă proporțională cu încălcarea, fără să depășească 6% din cifra de afaceri anuală globală a Meta.