Noutatile pentru iPhone prezentate la CES 2010

Unii poate stiu, altii nu, de vreo cateva zile se desfasoara in Las Vegas, USA, conferinta internationala CES (Consumer Electronics Show) 2010, un eveniment la care marile nume din industria tehnologica isi prezinta prototipurile pentru viitoarele produse. De vreo 3 ani incoace, o buna parte a expozitiei este acaparata de producatori care prezinta inovatiile lor pentru iPhone/iPod Touch, producatori care an de an vin cu tot felul de produse, care mai de care mai inventive si astazi va voi prezenta unele dintre ele.

Fingerist – un suport tip chitara pentru iPhone/iPod Touch.

Ingenioasa idee vine de la o firma japoneza denumita Evenno, proiectul purtand denumirea de Fingerist. Practic este vorba despre un suport creat in forma de chitara in care vine montat iPhone/iPod Touch-ul, iar cu ajutorul aplicatiei dedicate veti putea folosi ecranul telefonului pe post de corzi pentru a canta, aproximativ la fel ca si la o chitara normala. Dispozitivul beneficiaza de un jack de 3.5mm unde poate fi introdus un cablu pentru casti dar si alte jack-uri pentru a conecta dispozitivul la un sistem audio extern. “Chitara” cantareste aprox 550gr si dupa parerea mea forteaza ideea de muzician.

Hypermac : un pachet de baterii externe pentru Mac-ul tau.

Acest devide este practic un dispozitiv cu ajutorul caruia puteti incarca in acelasi timp atat iPhone/iPod-ul vostru cat si Mac-ul. Ceea ce face acest dispozitiv atat de interesant este faptul ca poate incarca un iPhone de pana la 52 de ori pana sa ramana fara curent, iar un Mac poate fi “aprovizionat” cu curent cu pana la 32 de ore inainte sa se inchida.

O idee foarte buna care pune un dispozitiv foarte folositor la indemana oamenilor, desi se cam duce ideea de mobilitate pe apa sambetei, daca sunteti o persoana care calatoreste mult, Hypermac este dispozitivul perfect.

L5 IR remote

Acest dispozitiv nu este tocmai o noutate, detalii despre el circula pe internet de cateva zile incoace, insa in esenta este o noua modalitate de a folosi iPhone-ul pe post de telecomanda pentru aproape orice fel de dispozitiv electronic telecomandat pe care il aveti prin casa.

La fel ca si anterioarele dispozitive si acesta functioneaza doar prin conectarea unui dispozitiv cu infrarosu la telefon care interactioneaza cu un IR hub plasat in casa pentru a comanda dispozitivele. Marele plus este ca nu aveti nevoie decat de telefon pentru a deschide orice de la televizor pana la aparatul de aer conditionat.

Si lista poate continua, ideile au fost multe, unele dintre ele nu chiar atat de inovative, altele din domeniul fantasticului, nimic despre noul iPhone, nimic despre produsele ce urmeaza sa fie lansate in conferita Apple din 26 ianuarie, un an sarac ca si economia in care traim.