Solutii de jailbreak pentru Windows Phone 7 vandute cu acordul Microsoft

Probabil multi dintre voi stiu deja ca Microsoft a primit cu bratele deschise prima solutie de jailbreak pentru Windows Phone 7, ba mai mult a incercat chiar sa il ademeneasca si pe geohot sa dezvolte solutii de jailbreak pentru acest sistem de operare. Cum geohot nu a fost interesat de asa ceva, echipa ChevronWP7 a continuat munca si cu acordul celor de la Microsoft va lansa ChevronWP7 Labs care va aduce solutii de jailbreak pentru posesorii de terminale Windows Phone 7. Partea interesanta este ca Microsoft va fi de acord cu aceasta mica afacere, utilizatorii fiind nevoiti sa plateasca o suma modesta pentru a face jailbreak propriului terminal.

In comunitatea iPhone lucrurile sunt exact invers, Apple lupta impotriva jailbreak-ului iar Dev Team se chinuie sa lanseze solutii gratuite dar la perioade de timp din ce in ce mai mari una de cealalta. Poate ca Apple ar putea avea ceva de invatat de aici avand in vedere ca extrem de multa lume ar fi dispusa sa plateasca o suma de bani si sa poata face jailbreak fara probleme. Cum la noi nu se va intampla o asemenea “minune”, privim “in gradina” celor de la Microsoft care ofera libertate utilizatorilor acum cat platforma este inca in crestere.