Apple publica in Mac App Store primele aplicatii pentru Mac OS X Lion

Desi zvonurile privind lansarea Mac OS X Lion in cursul acestei saptamani nu s-au adeverit, iata ca in Mac App Store avem totusi disponibile primele aplicatii pentru noul sistem de operare. WordCrasher este o aplicatie pentru Mac OS X care a fost actualizata chiar ieri pentru a fi compatibila cu OS X Lion desi sistemul de operare nu a fost oficial lansat de catre Apple. In general aplicatii compatibile cu un nou sistem de operare incep sa apara in App Store cu aproximativ o saptamana inaintea lansarii noii versiuni de software, cel putin asa s-a intamplat pana acum cu iOS.

Apple a promis ca va lansa Mac OS X Lion in luna iulie si se va tine de cuvant, mai avem 2 saptamani in care Apple ar putea lansa noul sistem de operare si in momentul de fata nu exista nici un indiciu cu privire la o posibila amanare.