Cea mai buna carcasa cu baterie pentru iPhone 4 – alegerea utilizatorului

      In ultima vreme am calatorit destul de mult, am fost pentru ore bune departe de o priza iar bateria iPhone-ului meu scadea vazand cu ochii pentru ca, trebuie sa recunoastem, nici un smartphone nu are o baterie indeajuns de puternica. Daca utilizezi terminalul la capacitate maxima si aici ma refer la internet + GPS + facut poze, etc, atunci un iPhone 4 ramane fara baterie in maxim 5 – 6 ore de utilizare pentru ca atat poate rezista bateria. Pentru a prelungi viata bateriei exista o optiune, achizitionarea unei baterii externe ori a unei carcase cu baterie incorporata.

      Mophie face unele dintre cele mai bune carcase cu baterie pentru iPhone insa sunt interesat sa aflu ce anume utilizati voi si ce experiente ati avut cu accesoriile detinute. In principal as vrea sa stiu de la voi ce model de carcasa aveti, ce capacitate are, cat din baterie incarca la o incarcare si cat de bine rezista la utilizare indelungata. Pana acum am utilizat o baterie externa care incarca fara probleme aproximativ 70% din bateria unui iPhone 4 insa acum sunt in cautarea unei carcase noi iar informatiile oferite de voi ii vor ajuta cu siguranta si pe altii sa ia o decizie buna.