iCloud si accesoriul Dropbox

    Peste doar cateva saptamani Apple va lansa oficial un nou sistem de backup online al datelor iDevice-urilor noastre cunoscut sub numele de iCloud. Sistemul va salva automat setarile dispozitivelor, datele aplicatiilor, contactele, pozele, practic tot ce tine de iOS si tot ce ar fi salvat in mod normal de iTunes in cazul unui backup. Totusi iCloud are si o mare limitare in sensul ca nu ne permite sa salvam fisiere pe care mai apoi sa le putem redescarca in terminalele noastre. Alte servicii de online storage permit acest lucru si au aplicatii dedicate pentru iDevice-uri insa Apple s-a gandit ca noi nu avem nevoie de asa ceva.

    In situatia aceasta imi vine greu sa cred ca servicii precum Dropbox vor fi lasate uitarii pentru ca ele sunt intr-adevar utile pentru toti posesorii de terminale mobile. Dropbox, spre exemplu, ne permite sa salvam orice fel de fisiere pe serverele companiei, fisiere care mai apoi pot fi descarcate in terminalele noastre sau pe orice alt calculator, indiferent daca ele pot fi sau nu deschise pe un iDevice. iCloud se limiteaza doar la ceea ce poate fi deschis pe un iDevice iar aceasta va fi o mare problema pentru cei care vor avea nevoie de mai mult.

    Eu unul vad Dropbox ca solutia ideala pentru a salva orice oriunde oricand iar iCloud va fi o modalitate buna de a scapa de iTunes. iCloud va fi utilizat de toata lumea iar Dropbox va ramane un accesoriu indispensabil pentru cei care au nevoie de o platforma care sa le permita sa acceseze toate fisierele importante oricnd au nevoie.