iPhone 4S – posibile preturi si abonamente la operatorii de telefonie mobila

    Ieri Apple facea anuntul pe care multi dintre voi il asteptau de vreo 2 saptamani spunandu-ne ca Romania va face parte din cel de-al treilea val de tari in care va fi lansat iPhone 4S. Lansarea din Romania vine la mai putin de o luna de lansarea initiala care a avut loc in SUA si alte 6 tari iar eu sunt uimit de rapiditatea cu care s-a miscat Apple in acest an. Anul trecut iPhone 4 a fost lansat in Romania la 3 luni dupa lansarea din SUA insa anul acesta vom avea dispozitivul in magazine pe 11 noiembrie, la mai putin de o luna distanta de lansarea de pe continentul american.

    Orange si Vodafone au anuntat deja ca vor aduce dispozitivul in stoc iar pe data de 4 noiembrie vor deschide sesiuni de precomenzi pentru el. Ambii operatori vand deja iPhone 3GS si iPhone 4 iar acest lucru nu se va schimba ci vom avea iPhone 4S inclus pe langa ele. Vineri la ora 0:00 vom afla preturile pe care operatorii le vor cere pentru noul terminal al companiei Apple si sunt sigur ca multi dintre voi sunt foarte curiosi sa afle cat vor fi nevoiti sa scoata din buzunar pentru a primi acasa noul iPhone 4S.

    Ei bine va recomand sa priviti paginile cu abonamente pentru iPhone 4 ale Orange si Vodafone deoarece foarte multe nu se vor schimba. Din ce am reusit eu sa aflu, preturile de achizitie vor ramane aceleasi sau se vor schimba dar diferenta va fi mica, iar in cazul abonamentelor se va intampla exact acelasi lucru. Din punct de vedere al costurilor nu va asteptati la schimbari majore pentru ca ele nu vor veni, cel putin asta am aflat eu pana acum. Cei doi operatori vor lansa si versiunea de 64 GB a iPhone 4S iar diferenta dintre iPhone 4S de 32 GB si iPhone 4S de 64 GB ar putea fi exact diferenta dintre iPhone 4 16 GB si iPhone 4 32 GB. Orange Franta vinde iPhone 4S 64 GB cu 400€ la abonament si ma astept ca Orange si Vodafone sa faca exact acelasi lucru.

    Despre Cosmote nu stiu nimic, ei nici macar nu au anuntat ca vor lansa iPhone 4S dar este foarte probabil sa o faca maine sau chiar vineri. In concluzie, asteptati-va sa platiti pe iPhone 4S exact cat ati fi platit azi pe iPhone 4, insa luati in considerare si faptul ca inca tot ce v-am spus eu mai sus s-ar putea schimba pana vineri desi eu unul nu cred acest lucru. Preturile pentru fidelizari difera in functie de abonament.