Piratarea aplicatiilor reprezinta o mare problema pentru dezvoltatorii comunitatii utilizatorilor de jailbreak

  In cursul serii trecute dezvoltatorul tweak-ului Springtomize, Filippo Bigarella, a publicat statistici privind numarul de instalari ale tweak-ului sau pe diversele iDevice-uri care il suporta. Observati ca posesorii de terminale iPhone 4 sunt cei mai interesati de el, insa daca va uitati mai jos observati si ca 92% dintre instalari au fost pe terminale care NU au achizitionat tweak-ul. Practic 92% dintre cei care au Springtomize instalat nu au platit pentru tweak si ei spun ca in perioada 29 aprilie 2012 – 7 mai 2012 tweak-ul ar fi fost instalat de vreo 200.000 de ori.

  Bigarella spune ca si alti dezvoltatori se afla in situatia sa, si nu e greu de crezut, avand in vedere ca multi dintre cei care detin un iDevice si fac jailbreak nu se grabesc sa cumpere ceva. Exista destule tweak-uri si aplicatii in Cydia care au sisteme avansate de protectie, Springtomize nu este unul dintre ele si se pare ca asta il costa destul de mult pe dezvoltatorul sau. Nu stiu cati vor mai fi in continuare convinsi sa produca tweak-uri si aplicatii pentru platforma iOS avand in vedere ca peste 90% dintre cei care le folosesc munca nu platesc pentru ea si cred ca la un moment dat multi dezvoltatori vor decide, fara remuscari, sa renunte la ceea ce fac.