Nokia vs Apple – pret de vanzare vs costul componentelor

  Din cel mai mare producator de smartphone-uri, Nokia a devenit acum unul dintre producatorii care se chinuie sa ramana relevant intr-o piata in care Apple si Samsung incaseaza, aparent, peste doua treimi din profitul intregii industrii. Stiti cu totii ca Apple are un profit extrem de mare de pe urma vanzarii iDevice-urilor si asta ii ajuta practic sa investeasca in dezvoltarea de noi tehnologii, dar tot asta i-a ajutat sa adune nu mai putin de 110 miliarde de dolari in conturi si investitii in intreaga lume.

  Pentru a demonstra problemele prin care trece Nokia, cei de la Wall Street Journal au facut graficul de mai sus in care avem o comparatie intre iPhone 4S si Nokia Lumia 900. Preturile sunt exprimate in dolari, ele difera in alte zone de pe glob, insa chiar si asa ne putem face o idee in legatura cu raportul pret final>costul componentelor>marja finala. Practic Nokia Lumia 900 este cu 200$ mai ieftin decat iPhone 4S, insa Nokia plateste cu 20$ mai mult pe componente si pierde 218$ din marja finala care ar trebui sa ii intre in conturi.

  Apple ramane cu 459$ in urma vanzarii unui iPhone, daca excludem pretul componentelor, insa Nokia ramane cu doar 241$ si diferenta este enorma. Banii acestia nu reprezinta profit ci sunt folositi pentru a plati asamblarea, distribuirea, dezvoltarea software-ului, etc, iar la final fiecare companie ramane cu un anumit profit care este mai mare in cazul celor de la Apple. Nokia este fortata sa vanda terminale la preturi mici pentru a ramane competitiva, insa asta o afecteaza pe termen lung deoarece pierde foarte multi bani.