Plata unui bilet prin SMS este posibila si in Romania

  Nu circul des cu autobuzul, insa atunci cand o fac trebuie intotdeauna sa caut un ghiseu de la care sa cumpar un bilet sau un abonament de o zi, si nu de putine ori am fost pus in situatia de a merge pe jos sau de a mai face o calatorie fara bilet pentru ca nu gaseam un chiosc RATB de la care sa cumpar un bilet sau un abonament. Neavand un card cu care sa platesc calatoriile, pentru ca nu circul zilnic, m-am intrebat de ce nu introduce RATB-ul o metoda de plata prin SMS a calatoriilor facute cu autobuzul. Ei bine, se pare ca RATB lucra de ceva vreme la acest sistem si recent l-a lansat oficial, el permitand calatorilor sa achizitioneze abonamente de o zi printr-un simplu SMS trimis la un numar de telefon scurt.

  Practic va urcati in autobuz, luati telefonul in mana, trimiteti un SMS cu litera A la numarul 7456(de pe Orange, Vodafone sau Cosmote) si pe terminal primiti un cod unic pe care il prezentati controlorului atunci cand urca in autobuz si va intreaba de bilet. Puteti cumpara doar abonamente  de o zi prin aceasta metoda si pe ele platiti 1.75€ + TVA, adica vreo 2.20€, 9.60 lei pe romaneste. Cu acesti 9.60 lei si acel cod de control din telefon puteti circula cu orice autobuz RATB din Bucuresti( exceptie fac liniile expres si preorasenesti) pana la sfarsitul zilei in care ati facut achizitia si daca se intampla sa calatoriti cu mai multe persoane, atunci puteti cumpara pentru fiecare in parte cate un abonament de genul acesta, insa trebuie sa aveti grija sa nu va despartiti pentru ca acel cod trebuie prezentat la control.

  Parerea mea este ca RATB-ul se modernizeaza incet incet si metoda aceasta de plata este excelenta pentru cei care fie se grabesc si nu au timp sa cumpere un bilet/abonament, fie nu au bani la ei. Daca sunteti abonat al unui operator de telefonie mobila, atunci banii platiti se factureaza prin abonamentul de telefonie si ii platiti la sfarsitul lunii impreuna cu acea factura. Daca sunteti pe cartela, banii pentru abonamentul de o zi se iau din creditul disponibil (trebuie sa aveti pe cartela respectiva mai mult de 2.20€).  Mai multe detalii despre noul abonament RATB gasiti in pagina aceasta si in pagina aceasta. Ce urmeaza? Probabil platile prin NFC folosind terminale mobile.