Vodafone anunta lansarea comerciala a propriei retele 4G LTE

a

  Acum trei saptamani de zile cei de la Vodafone au anuntat ca incep sa testeze public reteaua 4G LTE proprie, clientii obisnuiti putand sa faca acelasi lucru in magazinele Vodafone. Astazi operatorul a anuntat ca lanseaza public reteaua pentru toti clientii sai care aleg sa activeze o optiune speciala de internet. Mai jos aveti comunicatul de presa a celor de la Vodafone si toate explicatiile necesare, reteaua fiind activa in 10 orase din Romania.

  Aici aveti o harta cu acoperirea nationala a retelei 4G LTE.

Ca urmare a modificarii legislatiei privind furnizarea de servicii LTE inca din acest an,

Vodafone Romania lanseaza primele servicii 4G pentru clientii sai

  • Incepand de azi, serviciile 4G sunt disponibile abonatilor Vodafone noi si existenti care aleg pachetele Internet Nelimitat Extra si Internet Nelimitat Profesional si isi activeaza optiunea “Trafic Nelimitat 4G”
  • Optiunea este oferita gratuit timp de 3 luni si poate fi activata oricand in perioada 20 noiembrie – 31 decembrie 2012
  • Reteaua 4G Vodafone este disponibila in 10 orase: Arad, Bacau, Brasov, Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Iasi, Galati si Timisoara cu viteze de pana la 75 Mbps,

Bucuresti, 20 noiembrie 2012 – La trei saptamani dupa implementarea tehnica a primei retele 4G din Romania, Vodafone anunta lansarea comerciala a serviciilor 4G pentru clientii sai, in urma modificarii legislatiei de catre autoritati, pentru a permite furnizarea serviciilor LTE inca din acest an.

De azi, serviciile 4G sunt disponibile abonatilor Vodafone, noi si existenti, care opteaza pentru pachetele Internet Nelimitat Extra si Internet Nelimitat Profesional, si care isi pot activa gratuit optiunea promotionala “Trafic Nelimitat 4G”. Oferta promotionala de lansare, valabila in perioada 20 noiembrie – 31 decembrie 2012, aduce trafic gratuit si nelimitat, timp de 3 luni din momentul activarii optiunii.

Utilizatorii care opteaza pentru serviciile 4G vor primi un SIM special “4G Ready” si vor putea sa achizitioneze unul dintre urmatoarele terminale compatibile, din portofoliul Vodafone Romania:

  • Modem-ul USB Vodafone K5005 LTE pentru conectivitate PC/Laptop, disponibil de la 0 Euro, impreuna cu abonamentul Internet Nelimitat Profesional, la tariful de 19 Euro / luna, incheiat pe 2 ani;
  • Vodafone Hotspot R210 LTE, la care se pot conecta pana la cinci dispozitive simultan – smartphone, laptop, tableta sau PC, la un pret de 89 Euro, alaturi de abonamentul Internet Nelimitat Profesional, incheiat pe 2 ani;
  • Tableta Asus Transformer Pad Infinity TF700 KL, ce porneste de la 419 Euro, alaturi de abonamentul Internet Nelimitat Profesional, incheiat pe 2 ani. Tableta, care va intra in portofoliul Vodafone saptamana viitoare, are un ecran de 10,1” WUXGA, Full HD, cu o rezolutie 1920 x 1200p si functioneaza cu sistemul de operare Android 4.0.

Reteaua 4G Vodafone este disponibila in Arad, Bacau, Brasov, Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Iasi, Galati si Timisoara si permite, in momentul de fata, furnizarea de servicii 4G la viteze de pana la 75 Mbps. Acoperirea outdoor este de peste 90% in majoritatea oraselor, cu exceptia Bucurestiului, din motive legate de utilizarea curenta a spectrului. Mai multe detalii despre acoperirea Vodafone 4G in aceste orase sunt disponibile pe www.vodafone.ro/acoperire.

Serviciile 4G pot fi testate in continuare de toti clientii Vodafone in 17 magazine Vodafone pe terminalele compatibile din portofoliul Vodafone.

In 2013, Vodafone Romania va oferi servicii 4G la viteze de pana la 100 Mbps. Reteaua 4G Vodafone functioneaza in banda de frecventa de 1800 MHz. Romania este una dintre primele piete europene in care Vodafone implementeaza o retea 4G, dupa Germania, Portugalia si Italia.