Utilizand iOS 6 Maps ai de 3 ori mai multe sanse sa te pierzi decat daca utilizezi Google Maps

  Despre esecul iOS 6 Maps am tot vorbit si vom vorbi, iar un recent studiu releva ca locuitorii din SUA si Marea Britanie au de 3 ori mai multe sanse sa se piarda cu iOS 6 Maps decat cu Google Maps. Pentru a vedea cat de utile sunt 3 dintre cele mai bune servicii de localizare gratuita: iOS 6 Maps, Google Maps si Bing, cei de la CrowdFlower au analizat locatiile a 1000 de business-uri din SUA si 100 de Marea Britanie pentru a vedea daca acele afaceri sunt listate pe toate serviciile si cat de usor se ajunge la ele.

  Conform testelor lor, iOS 6 Maps greseste afisarea locatiilor in 3.4% din cazuri, acest procent fiind de 3 ori mai mare decat cel al Google, 1.3%, sau decat cel al Microsoft, 1.4%. Desi statistic sansele ca iOS 6 Maps sa greseasca sunt mai mari decat ale celorlalte servicii, practic procentajul este indeajuns de mic incat sa nu fie problematic pentru utilizatori. Chiar si asa, Google Maps pentru iOS este net superioara aplicatiei iOS 6 Maps si in Romania nu exista vreun motiv in baza caruia sa ganditi altfel.