Apple inregistreaza ca marca design-ul Apple Store-ului

  Apple, compania obisnuita sa breveteze cam tot ce are ea in dezvoltare sau disponibil in magazine, a inregistrat ca marca design-ul “iconic” al magazinelor sale. Desi acest lucru pare ciudat acum, Apple a reusit sa inregistreze ca marca design-ul si modul de asezare a elementelor de decor din magazinele Apple, adica tot ceea ce vedeti in imaginea de mai sus. Steve Jobs si Ron Johnson, fostul SVP care a condus divizial retail a Apple, au fost creditati in documentatia oficiala privind inregistrarea, iar orice magazin care incearca sa copieze ce vedeti in imagine, poate fi actionat in judecata.

  Era de asteptat ca Apple sa breveteze felul in care arata magazinele sale, mai ales ca extrem de multe companii incearca sa le copieze pentru a atrage tot mai multi vizitatori in propriile locatii. Nu cred ca mai mira pe cineva ceea ce reuseste Apple sa protejeze prin brevete de inventie si marci, iar multe alte lucruri vor fi protejate la fel in viitor.