iOS 7 – momentul schimbarii

  iOS 7 este urmatoarea versiune majora a sistemului de operare iOS, iar acum, mai mult ca niciodata, lumea asteapta schimbari majore de la Apple, mai ales ca Jony Ive a preluat conducerea echipei care dezvolta sistemul de operare. Intr-o perioada in care competitorii Apple implementeaza functii noi si diverse in Android OS, iOS-ul stagneaza, ramane un sistem de operare stabil, cu benficiile sale, dar el are totusi nevoie de o schimbare, are nevoie de cateva functii care sa aiba acel efect “wow”.

  Cred ca anul acesta, asa cum s-a intamplat si acum 2 ani de zile cand iOS 5 a fost lansat, Apple va implementa noutati importante in iOS, insa nu va ganditi ca va fi schimbata interfata in vreun fel. Cred ca sub conducerea lui Jony Ive design-ul va fi imbunatatit, va fi usor modificat, insa nu prevad vreo schimbare majora a sa sau a aplicatiilor native. Cred ca Apple a ajuns din nou in punctul in care este nevoita sa implementeze modificari majore in iOS, mai ales ca iOS 6 nu a adus foarte multe lucruri importante, iar lumea a blamat compania pentru acest lucru.

  Desi majoritatea celor care cumpara produse Apple si inteleg filosofia companiei nu sunt neaparat entuziasmati de functii precum controlarea unui browser prin gesturi, implementarea unor lucruri de genul acesta este necesara. Apple are talentul de a face asemenea functii utile si functionale, Apple are nevoie de ceva asemanator in iOS si cred ca anul 2013 ne va aduce multe lucruri interesante, insa problema ar putea sta in faptul ca o parte dintre aceste functii vor fi inutile in Romania.

  Daca este sa fac speculatii cu privire la posibile noutati din iOS 7, atunci cred ca Siri va avea parte de unele functii noi si probabil va functiona offline pentru controlarea anumitor functii, cred ca Apple va implementa cateva widget-uri noi, cred ca vom avea un cititor de amprente sau un sistem de plata prin NFC, cred ca Apple va implementa noi functii pentru inregistrarea pozelor sau editarea lor, cred ca Apple Maps va avea parte de functii noi si despre restul vom afla cel mai probabil in vara.