Vanzarile de PC-uri scad in SUA, analistii nu stiu daca vanzarile de Mac-uri au scazut sau au crescut

  Ca vanzarile de PC-uri sunt in declin probabil stiati deja de mai bine de un an de zile, asa ca informatiile furnizate astazi de catre Garner si IDC probabil nu va vor surprinde chiar atat de mult. Pentru inceput cei de la IDC sustin ca in SUA vanzarile de PC-uri au scazut, per total, cu 12.7% in Q1 2013 fata de aceeasi perioada a anului trecut, Lenovo fiind singurul producator care a inregistrat o crestere. In cazul companiei Apple lucrurile sunt diferite, americanii inregistrand o scadere de 7.5% in ceea ce priveste vanzarile, cota lor de piata crescand cu 0.6% in conditiile in care alti mari producatori au inregistrat scaderi mult mai mari in vanzari si scaderi ale cotei de piata.

  De la IDC trecem la Gartner, care spune ca in realitate Apple a avut parte de o crestere cu 7.4% a vanzarilor de Mac-uri in Q1 2013 si detine o cota de piata ceva mai mare in SUA. Datele celor doua companii sunt similare si in cazul competitorilor Apple, chiar si cifrele pentru Apple fiind similare, problema fiind la semnul din fata lor. Acum vorbim despre o discrepanta foarte mare in ceea ce priveste vanzarile de Mac-uri si doar dupa ce Apple va anunta rezultatele financiare pentru Q2 2013 vom sti exact cine a avut dreptate.