COSMOTE România lansează comercial serviciile 4G

  Ieri v-am anuntat ca astazi Cosmote Romania va lansa comercial serviciile 4G LTE in mai multe orase din tara si operatorul de telefonie mobila a facut oficial anuntul. Prin intermediul unui comunicat de presa, pe care il aveti prezentat mai jos, cei de la Cosmote ofera detalii in legatura cu locatiile in care vor fi disponibile serviciile 4G, dar si modalitatea prin care le puteti accesa. Cosmote Romania este cel de-al treilea mare operator de telefonie mobila care lanseaza o retea 4G LTE in Romania.

COSMOTE România lansează comercial serviciile 4G

                 Bucureşti, 29 aprilie 2013 

COSMOTE România lansează astăzi comercial serviciile 4G, în Bucureşti (zona de nord), Otopeni, Ploieşti, Cluj, Iaşi şi în staţiunile turistice Sinaia, Buşteni, Predeal. Reţeaua 4G furnizează o experienţă de utilizare semnificativ îmbunătăţită, permiţând viteze de descărcare de până la 75 Mbps, respectiv de încărcare de până la 37,5 Mbps. Banda astfel extinsă este disponibilă pentru a răspunde exigenţelor crescânde ale consumatorilor în privinţa capacităţii serviciilor de date.

Pentru a facilita şi mai mult accesul produselor şi al serviciilor sale în centrul unei existenţe tot mai dependente de conectivitate, noua reţea 4G a COSMOTE este disponibilă pentru descărcarea şi încărcarea datelor iniţial prin două modemuri, Huawei E3276 şi ZTE MF823, fiecare la preţul de 99 lei (TVA inclus), respectiv prin intermediul tabletei Samsung Galaxy Note LTE 10.1, la 1369 lei (TVA inclus), achiziţionate împreună cu abonamentul Connect XXL pe 2 ani.

Clienţii de date existenţi, precum şi cei noi care dispun de aceste dispozitive au acum la dispoziţie extraopţiunea 4G Extension, care poate fi activată în magazinele din reţeaua COSMOTE din aria de acoperire 4G, împreună cu abonamentele Connect 3G S-XXL şi cu abonamentul Connect T. Pentru planurile tarifare S, M şi L din portofoliul Connect 3G, extraopţiunea poate fi activată pentru o taxă lunară de 5 euro (TVA inclus), în timp ce pentru restul (Connect XL, Connect XXL şi Connect T) este inclusă promoţional pentru întreaga perioadă contractuală, singura condiţie fiind aceea de a avea un SIM dedicat şi un terminal 4G compatibil. De asemenea, utilizatorii care doresc trafic de date adiţional la viteze 4G, au la dispoziţie extraopţiunea 4G Extra, care se poate aplica la un abonament Connect 3G cu 4G Extension activat şi care oferă 1GB cu viteze de până la 75 Mbps, în schimbul unei taxe de 3,72 euro (TVA inclus).

“Păstrându-ne promisiunea de a adresa cele mai rafinate cerinţe ale consumatorilor, introducem astăzi experienţa COSMOTE 4G la viteze uimitoare. Dezvoltarea graduală a reţelei 4G şi a portofoliului de produse este continuă, în linie cu strategia noastră de extindere a reţelei broadband, care reprezintă de altfel principalul pilon al planurilor noastre de investiţii. COSMOTE va depune în perioada următoare toate eforturile necesare furnizării unor servicii de o calitate ireproşabilă şi a unei experienţe de utilizare la cel mai înalt nivel”, a declarat Lampros Iskos, Chief Technical Officer COSMOTE România.

La jumătatea lunii aprilie, COSMOTE România oferea cea mai bună reţea de date 3G, cu viteze de descărcare de până la 43,2 Mbps pentru Internetul mobil în 159 de oraşe şi peste 1000 localităţi din România, acoperind peste 49,5% din populaţie. Mai mult, clienţii se puteau bucura de viteze de până la 21,6 Mbps în tehnologia HSPA+ în 189 de oraşe din ţară. În total, serviciile 3G acoperă în prezent peste 73% din populaţia României.

Mai multe detalii sunt disponibile aici.