iOS 7 beta 6 va fi lansat saptamana viitoare, iOS 7 GM va fi disponibil la inceputul lunii septembrie

  iOS 7 beta 6 va fi lansat saptamana viitoare, iar iOS 7 GM va fi disponibil la inceputul lunii septembrie, cel putin asta sustin cei de la BGR. Conform lor, saptamana viitoare vom putea instala ultima versiune beta a iOS 7, iar pe data de 5 septembrie vom avea disponibila versiunea GM a sistemului de operare, aceasta fiind versiunea finala care este initial lansata doar pentru dezvoltatori. Nu se stie sigur daca versiunea GM va ajunge la dezvoltatori pe 5 septembrie, insa partenerii Apple ar urma sa o primeasca la acea data, deci sansele sunt mari ca si noi sa o avem.

  Apple pregateste iOS 7 pentru prezentarea iPhone 5S si iPhone 5C din 10 septembrie, lansarea oficiala a noii versiuni urmand a avea loc pana in 20 septembrie. Era destul de logic ca iOS 7 beta 6 sa apara saptamana viitoare, cel mai probabil in seara zilei de luni, insa despre versiunea GM aflam abia acum ca va fi disponibila la inceputul lunii septembrie. In concluzie, lansarea iOS 7 se apropie cu pasi repezi.