Cartelele prepay ar putea fi achizitionate doar cu buletinul incepand din 1 ianuarie 2015

  Urmand exemplul tarilor civilizate din Europa si nu numai, Romania urmeaza sa introduca o noua lege care va obliga utilizatorii de cartele prepay sa isi inregistreze datele de identificare cu operatorii de telefonie mobila. Mai mult decat atat, cartelele prepay ar urma sa fie achizitionate doar in baza unui buletin, sau a unui alt document de identificare, procedura fiind similara cu cea practicata in alte tari din Europa.

  Camera Deputatilor a adoptat astazi legislatia, Senatul facand-o deja cu destul timp in urma, legea fiind una ordinara si urmand a ajunge pe masa presedintelui Romaniei Traian Basescu pentru promulgare. In cazul promulgarii, legea va intra in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2015, utilizatorii de cartele prepay fiind obligati sa-si furnizeze datele de identificare catre operatori pana la 1 ianuarie 2016, in caz contrar numarul lor urmand a fi anulat.

  Din punctul meu de vedere legea este buna deoarece va permite o reducere a numarului de infractiuni comise folosind cartele prepay, insa desigur ca vom fi mult mai atent supravegheati de catre stat in baza ei. Voi ce parere aveti?