Apple concepe iPhone-uri si tablete iPad cu carcasa fabricata din sticla

  Un nou brevet de inventie acordat astazi celor de la Apple ne ofera o posibila privire in viitorul companiei, cei din Cupertino inregistrand o tehnologie care permite dezvoltarea de smartphone-uri si tablete cu carcasa din sticla. Compania americana descrie un proces prin care carcasa acestor terminale ar putea fi lipita la temperaturi mari pentru a mentine invizibile punctele de lipire, componentele interne fiind totusi vizibile prin carcasa transparenta.

  Procesul descris de catre compania Apple nu ofera detalii si cu privire la materialul ce ar putea fi utilizat, insa am putea vorbi despre sticla de safir din moment ce Apple investeste in dezvoltarea a doua fabrici capabile sa il produca. Chiar daca ideea de a avea un iPhone sau o tableta iPad cu carcase fabricate folosind doar sticla nu pare chiar atat de buna, Apple ne-a demonstrat in diverse randuri ca stie sa faca produse grozave si sa uimeasca lumea.