Telekom Romania anunta rezultatele financiare pentru T4 2014

Telekom Romania logo

  Telekom Romania este unul dintre cei mai mari operatori de telefonie mobila din tara noastra, iar in cursul acestei zile el a anuntat rezultatele financiare pentru T4 2014. Principalele puncte cheie ale anuntului sunt : cresterea clientilor TV cu 4.5% pana la 1.41 milioane, cresterea veniturilor TV cu 8.2% fata de 2013, cresterea bazei de clienti business cu 19% fata de 2013, cresterea veniturilor serviciilor de internet cu 23% fata de 2013, cresterea traficului de date cu 90% fata de 2013 si triplarea numarului de clienti fata de T3 2014.

  Cea mai spectaculoasa statistica oferita de catre Telekom este cea privind triplarea numarului de clienti 4G in doar trei luni de zile, acest lucru demonstrand faptul ca rebranding-ul COSMOTE in Telekom a fost extrem de benefic. In intregul an 2014 Telekom Romania a avut venituri totale de 609.1 milioane de euro, aproape identic cu cel al anului 2013, deci nu vorbim despre vreo crestere din acest punct de vedere. Mai jos aveti toate detaliile privind rezultatele financiare ale Telekom Romania, astfel ca va puteti face o idee in legatura cu performantele companiei.

  Partea cea mai interesanta din ele are legatura cu numarul de clienti, divizia mobila avand 6 milioane, in timp ce divizia de servicii fixe are 4.8 milioane. Telekom nu prezinta o cifra combinata pentru cele doua divizii separand informatiile in numar de abonamente si numar de clienti, astfel ca probabil nu vorbim despre un numar total de clienti mai mare decat cel al Orange.

Perfomanţa Telekom Romania se menţine stabilă în T4 2014

Telekom Romania Communications

 

·         4,5% mai mulți clienți TV, ajungând la 1,41 milioane;

·         Venituri stabile la 609,1 mil. euro la finalul lui 2014;

·         Venituri pentru TV mai mari cu 8.2% de la un an la altul;

·         Acoperire FTTx în 22 de orașe.

 

Telekom Romania Mobile Communications

 

·         Baza de clienţi business, în creştere cu 19% în 2014 vs. 2013;

·         Veniturile din broadband, în creştere cu 23% în 2014 vs. 2013;

·         Traficul de date, în creştere cu 90% în 2014 vs. 2013;

·        Numărul de clienţi 4G aproape s-a triplat în T4 vs.T3 2014 (creştere de 287%).

 

 

Telekom Romania Communications și Telekom Romania Mobile Communications anunță rezultatele financiare pentru T4 2014, încheiat la 31 decembrie 2014, conform indicatorilor de performanță raportați de către OTE Group.

“Trimestrul al patrulea 2014 este marcat, fără îndoială, de T, rebrandingul care a integrat complet operațiunile comerciale ale Telekom Romania Communications și Telekom Romania Mobile Communications cu scopul de a deveni operatorul integrat numărul unu din România. Au fost făcute investiții semnificative în acest proces fără precedent, cu impact direct asupra EBITDA. Cu toate acestea, la trei luni după rebranding, primele rezultate au început să se facă simțite – un număr încurajator de noi abonamente pentru pachete de comunicare nelimitată și divertisment, o creștere stabilă pe segmentele – vedetă, precum TV și serviciile ITC pentru companii”, a declarat Nikolai Beckers, CEO al grupului de companii Telekom Romania.

În ciuda condițiilor de piață, cele două companii și-au menținut traiectoria pozitivă și și-au continuat planul de investiții, cea mai mare parte a acestora fiind orientată către extinderea rețelelor FTTH, 3G și 4G. Astfel, la finalul lui 2014, acoperirea FTTx era disponibilă în 22 de orașe, cu planuri de expansiune rapidă, asigurând viteze între 100 Mbps și 1Gbps pentru Internet. În 2014, serviciile 4G au atins o acoperire de 50% în zonele urbane, cu viteze de 150 Mbps. De asemenea, pe partea mobilă, au fost continuate eforturile de modernizare, extindere și optimizare a rețelei pentru toate tehnologiile disponibile (GSM- 2G, UMTS-3G și LTE-4G), putând astfel acomoda un trafic de date dublu în comparație cu sfârșitul anului 2013. Extinderea acoperirii rețelei mobile a vizat, în principal, zonele urbane indoor, drumurile naționale și zonele rurale, fiind vizați cu precădere clienții de business. 

“Toate aceste realizări au fost obținute în pofida unui an dificil, marcat de măsuri de reglementare și fiscale neprevăzute, cu impact semnificativ asupra indicatorilor-cheie financiari. Strategia solidă stabilită pentru 2015 vizează obţinerea unor rezultate bune și în următoarea perioadă. Vom continua să ne concentrăm pe segmente-cheie care să poziționeze Telekom Romania ca cel mai bun furnizor de experiențe TV de pe piață. Pe segmentul dedicat companiilor, ne propunem să ne menținem poziția de top și să devenim prima alegere în ceea ce privește furnizarea de soluții ITC”, a adăugat dl.Beckers.

Telekom Romania Communications

Rezultatele financiare raportate de Telekom Romania Communications pentru finalul lui 2014 arată stabilitate, cu venituri la același nivel ca în 2013 și menținerea ratelor de creștere în zone cheie precum TV și oferte integrate.

Veniturile pentru finalul anului 2014 au rămas la același nivel de 609,1 milioane euro, comparativ cu finalul lui 2013. EBITDA valabilă pentru 12 luni în 2014 a fost de 149,2 milioane euro, în creștere cu 1% y-o-y, în timp ce Pro Forma EBITDA pentru tot anul 2014 a avut o creştere de 0,4% ajungând la 159,9 milioane euro, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatele arată impactul taxei pentru construcții speciale, care a fost unul semnificativ asupra companiei care deține, istoric, o infrastructură bazată pe cupru și canalizații. EBITDA ProForma pentru T4 2014 a fost de 41,5 milioane euro comparativ cu 49,2 milioane în T4 2013.

Lansarea cu succes a serviciilor convergente în urma rebrandingului a generat o creștere a veniturilor de pe segmentul mobil în T4 2014, comparativ cu T4 2013. Vânzarea de pachete integrate a depășit așteptările cu 52%. 

TV continuă să fie segmentul cu cea mai mare creștere, de 4,5% la 31 decembrie 2014, ajungând la 1,414 milioane de clienți. Veniturile corespunzătoare pentru T4 2014 au crescut cu 8.2% comparativ cu T4 2013. Prima platformă multiscreen din România care integrează servicii complete de IPTV & OTT oferă acces clienților la până la 62 de canale TV. Ca rezultat al investițiilor constante  în conținut TV, cu accent pe competițiile sportive internaționale, exclusivităţi și conţinut premium, numărul clienților care au optat pentru pachetul TV L, cu beneficii maxime, s-a dublat. Printre cele mai populare extra-opțiuni TV sunt cele care vizează canale de filme premium. De asemenea, noile capabilități ale platformelor TV din portofoliu asigură o experiență superioară pentru clienți.

Veniturile trimestriale de pe segmentul serviciilor de Internet au rămas la același nivel, iar numărul abonaților la serviciile de broadband a fost de 1,232 milioane la finalul lui 2014. Aproape toți aceşti clienţi au acces la Wi-Fi datorită router-elor cu astfel de capabilități, disponibile în oferta comercială din 2010.

Pe segmentul business, în pofida unei competiții acerbe, Telekom Romania Communications a reușit să își mențină poziția de lider pentru serviciile fixe de voce și date premium, atât în ceea ce privește numărul de linii, cît și a veniturilor.

Veniturile înregistrate de Telekom Romania Wholesale au scăzut cu 21,6% comparativ cu T4 2013, cele aferente traficului internațional compensând parțial declinul generat de scăderea tarifelor de interconectare pentru fix și mobil.

Numărul de abonamente, de 4,827 milioane în T4 2014, a rămas stabil, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Veniturile din activități care nu sunt specifice domeniului principal de activitate a companiei (infrastructura veche de cupru și proprietăți imobiliare) au crescut cu 10% în T4 2014 versus T4 2013.

Telekom Romania Mobile Communications

Rezultatele Telekom Romania Mobile Communications s-au menţinut stabile în 2014, un an caracterizat de extinderea continuă a reţelelor 3G şi 4G, precum şi de relansarea ofertei de abonamente sub noul brand T. 

Mai precis, baza de clienţi business a Telekom Romania Mobile Communications a crescut cu 19%, de la an la an.  Creşterea provine în principal din vânzările de abonamente din portofoliile Nelimitat Business XXS – XXL şi Internet Nelimitat XS- XXL, lansate în septembrie 2014. Evoluţia pozitivă a fost influenţată şi de ofertele foarte atractive de abonament cu smartphone sau tabletă incluse, ce au răspuns perfect nevoilor de business ale clienţilor. Veniturile din servicii în T4 2014 pe segmentul de business au înregistrat o creştere de 7% în T4 2014 faţă de T4 2013,  în special datorită consumului de date mobile, care s-a dublat  în 2014, faţă de 2013.

În T4 2014, Telekom Romania Mobile Communications a adăugat noi conturi importante în portofoliul de business, printre care Grupul de firme Selina, un jucător important pe piaţa construcţiilor din vestul ţării sau Cramele Recas, un nume cunoscut pe piaţa locală de vinuri.

Baza totală de clienţi (inclusiv Zapp) a fost de aproximativ 6 milioane la finalul anului 2014, din care 26.8% postpaid.

Deşi 2014 a fost marcat de un context de piaţă dificil, veniturile în T4 2014 s-au ridicat la 112,6 milioane de euro. ARPU (venitul mediu per utilizator) în 2014 a fost de 4,68 Euro.

Un motor principal de creștere au fost datele mobile, traficul aproape dublându-se în 2014, în comparație cu 2013 (creștere de 90%), în corelație cu o creștere de 35% a ponderii vânzărilor de telefoane smart din totalul de terminale vândute în 2014, față de anul precedent. Numărul total de clienți 4G aproape s-a triplat în T4 față de T3, înregistrând o creștere semnificativă, de 287%.

În general, veniturile au rămas relativ stabile în 2014, ajungând la 439.4 milioane de euro, în scădere cu 4,2 %, dar în creştere cu 3,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, dacă excludem impactul scăderii tarifelor de interconectare.

Marja EBITDA Pro-Forma (câştigurile operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor) a ajuns la 24% în 2014 versus 2013 – o scădere de 1.9 puncte procentuale care reflectă impactul scăderii tarifelor de interconectare şi a taxei pe construcţiile speciale. EBITDA a atins valoarea de 105,6 milioane Euro la 12 M în 2014.

În acest moment, Telekom Romania Mobile Communications oferă acoperire 4G pentru 50% din populația din mediul urban și pentru 27% din totalul populației (rural și urban). În București, acoperirea 4G este pentru 98% din suprafață, în timp ce în oraşele turistice Braşov şi Poiana Braşov acoperirea este de 98%, respectiv 100%. Clienții care nu se află în aria de acoperire 4G, pot beneficia de 4G Experience, o conexiune avansată având la bază tehnologia 3G HSDPA dual carrier, ce permite viteze de până la 43,2 Mbps, în 271 oraşe şi peste 5287 localităţi.

La finalul lui 2014, OTE Group furniza servicii de telecomunicaţii pentru aproximativ 15,3 milioane de clienţi din Europa de Sud-Est.