Vivo X5Pro – smartphone cu iris scanner

Vivo X5 Pro scanner iris

Vivo X5Pro este un smartphone anuntat in cursul acestei zile de catre compania Vivo, iar principalul sau punct de atractie este scannerul pentru iris implementat de catre chinezi in ideea de a oferi o metoda mai eficienta de a securiza datele din dispozitiv. Tehnologiile de acest gen sunt foarte interesante, dar pana acum niciun producator important nu si-a facut curajul de a le implementa intr-un smartphone, dar lucrurile se schimba.

Conform celor de la Vivo, smartphone-ul X5Pro are un sistem inteligent care recunoaste modelul unic al venelor ochilor pentru a securiza datele cel putin la fel de bine precum un cititor de amprente. Spre deosebire de acesta, un scanner al iris-ului are avantajul ca modelul venelor nu poate fi copiat de catre un hot, astfel ca teoretic el este imposibil de pacalit, exceptie facand poate doar pozele de foarte inalta rezolutie ale ochilor.

The eye recognition equipped on the X5Pro is intelligent and secure. It can recognize the user eye’s unique vein pattern in order to achieve a high level of security.

Separat de acest scanner pentru iris, Vivo X5Pro are si o camera frontala de 32 de megapixeli, autofocus cu phase detection, baterie de 3500 mAh si un port USB-C, care probabil ar fi pe placul Apple. Desi vorbim despre un smartphone fabricat de catre o companie chinezeasca fara o reputatie grozava, in el se regasesc foarte multe tehnologii noi extrem de interesante, deci cu siguranta va atrage interesul chinezilor.

Motivul pentru care marii producatori de smartphone-uri s-au ferit de scannerele pentru iris este simplu: tehnologia nu este suficient de matura pentru a fi cu adevarat utila in terminalele mobile. E greu de crezut ca Vivo a reusit sa faca o inovatie majora in ceea ce priveste implementarea acestei tehnologii in smartphone-uri sau tablete, asa ca probabil primii utilizatori nu vor avea o experienta de utilizare extraordinara.