Android M – prezentare Video

Android M prezentare videoAndroid M apare in primele demonstratii video dupa prezentarea oficiala facuta de catre compania Google in cursul noptii trecute in cadrul Google I/O 2015, o versiune beta pentru dezvoltatori fiind deasemenea lansata. In clipurile video de mai jos puteti vedea cum arata si functioneaza Android M pe terminalele Android, compania Google anuntand o serie de schimbari extrem de interesante care vor fi disponibile pentru smartphone-urile si tabletele ce-l vor rula.

Printre principalele noutati regasim un nou sistem de permisiuni pentru aplicatii, acestea urmand a le cere utilizatorilor acces la diverse functii ale terminalelor, dar si la diverse tipuri de date stocate in ele, exact precum in iOS. Regasim suport pentru un cititor de amprente integrat in terminale, aplicatiile putandu-se acum conecta la el pentru securizarea datelor, Google permitand inclusiv descarcarea de aplicatii sau efectuarea de plati.

Android Pay este una dintre principalele vedete ale Android M, compania Google preluand initiativa Apple Pay si lansand un sistem de plati mobile similar, care permite inclusiv autorizarea platilor folosind o amprenta. Doze este o functie dedicata imbunatatirii autonomiei bateriei, Android M analizand modul de utilizare al terminalelor, dar si perioadele de pauza, iar in aceste perioade dezactiveaza in mare parte activitatea din background.

Separat de acestea exista si imbunatatiri pentru interfata sistemului de operare, rezolvarea unei multitudini de probleme si imbunatatirea performantelor generale, in special pentru smartphone-urile si tabletele mai vechi. Android M este programat pentru lansare in toamna acestui an, cel mai probabil in preajma aparitiei iOS 9, insa deocamdata compania Google nu a oferit vreun detaliu cu privire la data de disponibilitate.

4 COMENTARII