Apple Watch cu noi culori, iPad Mini 4 si alte surprize pregatite de Apple in 2015

Apple Watch 2 baterie, ecranApple a lansat deja cateva produse extrem de interesante in cursul anului 2015, insa ea nu intentioneaza sa se opreasca aici in ceea ce priveste oferirea de noutati pentru fanii sai, astfel ca pana la sfarsitul anului urmeaza sa avem parte de alte cateva surprize din partea sa.

Despre ele ne vorbeste un analist care in trecut a avut o multitudine de informatii valide despre produse Apple nelansate, iar mai jos avem opiniile sale in legatura cu ceea ce va face compania Apple pana la sfarsitul anului.

Incepem cu Apple Watch, analistul fiind de parere ca Apple va avea dificultati in a vinde suficient de multe unitati pentru a atinge tintele stabilite de catre analisti, insa asta nu va opri compania americana din a lansa cateva unitati noi pana la sfarsitul anului.

Mai exact, Apple Watch Sport in culorile galben si roz auriu ar urma sa apara pe piata dupa lansarea iPhone 6S, carcasa sa urmand a avea culori similare cu cele ale carcaselor iPhone 6S, Apple incercand sa se bazeze pe dorinta oamenilor de a-si accesoriza ceasul cu smartphone-ul pentru a vinde mai multe unitati.

Trecand la iPad Mini 4, se pare ca aceasta versiune a tabletelor iPad ar urma sa aiba un design similar cu cel al iPad Air 2, ea urmand a ajunge pe piata pana la sfarsitul lunii septembrie, cu o luna inaintea lansarilor obisnuite, iar asta pentru a ajuta la cresterea vanzarilor.

In ceea ce priveste iPad Air 3, s-ar parea ca Apple nu are intentii in a aduce pe piata un asemenea model al tabletelor cu ecrane de 9.7 inch, iar aceasta nu este prima oara cand auzim ca Apple ar putea decide sa “sara” peste lansarea acestui produs in 2015.

Acestea fiind spuse, Apple are pregatite suficiente noutati importante anul acesta, ramane doar de vazut in ce masura isi va lansa produsele in baza acestor planuri.