Apple devine incapabila sa mai dezvolte software

Apple a fost creata ca o companie specializata pe hardware, insa de-a lungul anilor a demonstrat ca poate sa faca si software la fel de bun, Steve Jobs fiind cel care avea grija ca programele lansate de catre cei din Cupertino sa fie atat de bune pe cat credea el ca isi doresc utilizatorii sa fie.

Desi totul a inceput cu Mac-urile, lansarea iOS-ului a fost o foarte mare provocare pentru compania Apple, iar Steve Jobs a avut grija ca in perioada in care el a condus compania, actualizarile pentru iOS sa nu fie lansate cu probleme majore care fac produsele inutilizabile.

Steve Jobs stia sa-i faca pe inginerii Apple sa stie de frica lansarii unui update pentru iOS care lasa un iPhone fara functie GSM, care impiedica accesarea de link-uri web in Safari sau care blocheaza o tableta astfel incat ea nici macar sa nu mai porneasca dupa actualizare.

Acum, Tim Cook si echipa sa de manageri permit lansarea unor actualizari care strica produsele Apple si implicit strica experienta de utilizare a clientilor, rezultatul final fiind distrugerea unei reputatii create dupa ani si ani de zile de munca asidua.

In momentul de fata compania Apple pare incapabila sa lanseze un update pentru iOS sau OS X care sa nu blocheze produsele utilizatorilor sau sa creeze diverse alte probleme de functionare, situatia fiind una penibila pentru o companie atat de mare.

Partea si mai penibila este ca esecurile acestea vin dupa ce Apple testeaza diverse versiuni ale iOS timp de cateva luni in versiune beta, atat cu utilizatori, cat si cu dezvoltatori obisnuiti, iar problemele devin din ce in ce mai mari cu fiecare actualizare.

Am mai scris despre aceasta problema si voi continua sa scriu, iar cu fiecare actualizare a iOS sesizez ca sistemul de operare se strica si se indreapta spre ceea ce a fost Android in trecut, sistemul de operare al celor de la Google devenind, in schimb, mult mai bun si mai stabil.