iPhone 7, 7 Plus si 7 Pro apar in noi imagini

iPhone 7, iPhone 7 Plus si iPhone 7 Pro apar astazi intr-o prima imagine care are menirea de a confirma existenta celui de-al treilea model.

Intr-o rasturnare foarte interesanta de situatie, astazi vedem prima imagine cu iPhone 7, iPhone 7 Plus si iPhone 7 Pro, diverse zvonuri spunandu-ne ca Apple ar intentiona sa lanseze pe piata trei modele ale noului sau smartphone, iar acest lucru este, aparent, confirmat in una dintre imaginile pe care le puteti vedea mai jos.

In prima imagine puteti vedea o carcasa pentru un iPhone 7 auriu, ea semanand extrem de bine cu restul carcaselor iPhone 7 care au aparut in ultimele zile pe internet, deci din acest punct de vedere nu exista noutati, ea confirmand doar ceea ce stim deja cu privire la viitorul terminal al celor din Cupertino.

In cea de-a doua imagine vedem iPhone 7, iPhone 7 Plus si iPhone 7 Pro, primul terminal aratand exact precum iPhone 6S, insa celelalte doua par sa fie identice din punct de vedere al aspectului, iar acest lucru ar putea sugera faptul ca diferentele dintre ele ar putea fi mult mai mici decat si-ar fi imaginat multi.

Practic, daca nu ar fi existat acele hartiute cu numele fiecarui terminal in parte, am fi putut spune ca avem un iPhone 7 pus langa doua modele ale iPhone 7 Plus, iar daca aceasta imagine este reala, atunci foarte multa lume va fi confuza in toamna, cand Apple va lansa pe piata noile modele ale smartphone-urilor sale.

Pana acum s-a spus ca iPhone 7 Pro va fi modelul in care Apple va include o camera duala, iar iPhone 7 Plus va avea aceleasi caracteristici precum iPhone 7, exceptie facand ecranul de dimensiune mai mare si poate un stabilizator optic pentru inregistrarea de poze sau filme, aceleasi diferente existand si in cazul iPhone 6S fata de iPhone 6S Plus.

iPhone 7 imagine carcasa

iPhone 7 Pro extinde linia iPhone ?

Existenta acestui iPhone 7 Pro pune foarte mult in discutie strategia companiei Apple pentru linia sa de smartphone-uri, iar asta deoarece vorbim despre un model care este aproape identic, ca si aspect cu iPhone 7 Plus, dar ar putea avea o singura componenta diferita, impreuna cu o serie de functii speciale pentru ea.

iphone 7 plus pro

Am vazut in diverse zvonuri mentionat iPhone 7 Pro si ca sa fiu sincer, pana in momentul de fata n-am dat foarte multa importanta acestei denumiri deoarece parea extrem de putin probabil ca Apple sa ofere un dispozitiv de acest gen pe piata, miscarea parand improbabila pentru modul in care functioneaza cei din Cupertino.

Aparitia acestei imagini pare sa sugereze faptul ca iPhone 7 Pro va fi intr-adevar lansat de catre compania Apple pe piata, insa nu mi-as pune foarte mari baze in faptul ca imaginea este 100% reala, mai ales ca diferentele fata de iPhone 7 Plus sunt minime, cel putin din punct de vedere al design-ului sau al hardware-ului.

Chiar daca diferentele de design sau hardware nu vor fi mari, in oferta companiei Apple, iPhone 7 Pro va fi cu 100 de euro mai scump decat iPhone 7 Plus, deci ar putea avea un pret de pornire de aproximativ 900 de euro, unul mare, chiar daca vorbim despre produsele Apple, considerat premium de catre multi.

Acestea fiind spuse, ramane sa vedem in perioada urmatoare daca iPhone 7 Pro este real, sau doar o noua inventie a celor aflati in cautare de atentie.

UPDATE: O noua imagine aparuta cu doar cateva momente in urma ne arata carcasele iPhone 7, iPhone 7 Plus si iPhone 7 Pro, ea confirmand faptul ca Apple ar putea pregati o surpriza destul de mare pentru linia sa de terminale iPhone in cursul acestui an, asa cum era de asteptat.

Puteti vedea ca iPhone 7 Pro este singurul terminal care are camera duala si Smart Connector, iPhone 7 si iPhone 7 Plus fiind separate doar de dimensiunile data de ecran, in rest dispozitivele fiind identice, lucru care ar putea reprezenta o mare problema pentru cei de la Apple in aceasta toamna.

iphone 7 plus pro 1

Practic, daca Apple va lansa un iPhone 7 Pro cu camera duala si Smart Connector, sperat de iPhone 7 si iPhone 7 Plus, va face mult mai grea alegerea unui dispozitiv, iar utilizatorii ar putea critica serios decizia Apple de a complica si mai mult o oferta care si asa da batai de cap multor persoane.