Airbar transforma ecranul oricarui laptop intr-un touchscreen

Airbar este un produs extrem de interesant, firma care l-a produs promitand ca el poate transforma ecranul oricarui laptop intr-un touchscreen. In clipul video de mai jos puteti vedea ca aceasta promisiune a producatorilor este perfect respectata, atat in ceea ce priveste Mac-urile companiei Apple, cat si laptop-urile cu sistem de operare Windows.

In prima parte a clipului puteti vedea cum functioneaza Airbar in macOS, experienta fiind departe de cea dorita de catre un posesor de Mac care si-ar dori touchscreen. Atingerile ecranului nu sunt interpretate corect, insa intr-o forma rudimentara, Airbar ofera posibilitatea de a experimenta un touchscreen pe un Mac al companiei Apple.

In cazul laptop-urilor cu sistem de operare Windows, diferentele dintre Airbar si un touchscreen normal scad spre zero, dupa cum veti putea observa. Atingerile ecranului sunt interpretate la fel de bine precum in cazul unui touchscreen, experienta fiind atat de buna incat totul pare sa fie oferit chiar de catre producator si nu de un accesoriu tert.

Airbar se monteaza in partea inferioara a ecranului si este sustinut de magneti, el avand nevoie de o conectare la un port USB al laptop-ului pentru a functiona. Ideea din spatele Airbar este extrem de interesanta si cu siguranta va exista multa lume care va aprecia ideea, produsul costand pana in 80 de euro pe Amazon, un pret mai mult decat bun.