Vodafone : internet gratuit de pana la 20 GB la cartela

Vodafone ofera internet gratuit pentru utilizatorii cartelelor preplatite, pana la 20 GB de trafic putand fi alocat acestora lunar.

Vodafone a anuntat in cursul acestei zile lansarea unei noi oferte pentru utilizatorii de cartele preplatite, acestia urmand a primi pana la 20 de GB de trafic de internet gratuit. Vorbim despre internet gratuit oferit utilizatorilor cartelelor Vodafone in functie de apelurile primite sau efectuate, dar si in functie de traficul de internet facut in retea.

Conform celor de la Vodafone, utilizatorii cartelelor vor primi cate 1 MB de trafic de internet gratuit pentru fiecare MB de trafic facut in retea, dar si cate 1 MB de trafic de internet gratuit pentru fiecare minut de apel facut, sau primit. Bonusurile de internet gratuit Vodafone se aloca la fiecare 14 zile si sunt valabile cate 14 zile, pana la 20 GB putand fi adunati la fiecare alocare.

Vodafone ofera pana la 20 GB de internet gratuit lunar la cartela

Acest trafic de internet gratuit pentru utilizatorii cartelelor Vodafone este oferit lunar de catre operatorul de telefonie mobila, iar la promotie pot participa inclusiv abonatii Vodafone. In cazul acestora vorbim despre alocarea de trafic de internet gratuit catre utilizatorii cartelelor Vodafone, mecanismul fiind unul destul de simplu si explicat mai jos.

Practic, Vodafone vrea ca un numar cat mai mare dintre clientii care folosesc cartele preplatite sa se poata bucura de internet gratuit in reteaua sa cat timp promotia este valabila. Avand in vedere mecanismul, cred ca vor exista foarte multi utilizatori ai cartelelor Vodafone care vor incerca sa se bucure de promotie si probabil vor exista si unele abuzuri.

“Utilizatorii Cartelei Vodafone primesc lunar până la 20.000 de MB, în funcție de consumul de date și de minute efectuat

  • Utilizatorii cartelelor preplătite vor primi până la 20.000 de MB de date pentru fiecare apel primit sau efectuat, precum și pentru traficul de date consumat
  • Vloggerul Matei Dima (BRomania) și cântăreața Antonia sunt vedetele spoturilor TV de promovare a ofertei

București, 6 aprilie 2017 – Clienții cartelelor preplătite Vodafone România, atât cei noi cât şi cei existenţi, vor acumula un bonus lunar de până la 20.000 de MB în funcție de traficul de date consumat, precum și de apelurile efectuate și primite. Mecanismul inovator al ofertei, care recompensează utilizatorii Vodafone România pentru traficul efectuat în rețeaua Supernet 4G+, este promovat prin mesajul „Net folosești, Net primești”.

„Inspirați de succesul ofertei «Vorbești, Net primești», care a revoluționat piața de cartele preplătite în urmă cu doi ani, lansăm în această primăvară un concept unic. Ne încurajăm acum utilizatorii de cartele să se bucure la maximum de calitatea superioară a rețelei Supernet 4G+ și a serviciilor noastre, recompensându-i pentru consumul de date și de minute efectuat”, a declarat Andrea Rossini, Director, Consumer Business Unit, Vodafone România.

Astfel, clienții Cartelei Vodafone vor primi câte 1 MB pentru fiecare MB consumat precum și pentru fiecare minut de apel primit sau efectuat. Bonusurile sunt alocate la fiecare 14 zile și pot fi consumate în termen de 14 zile de către clienții care au o extraopțiune activă de minimum 5 euro. Mai mult, în campanie se pot înrola și abonații Vodafone România persoane fizice, care își pot alege un utilizator de cartelă preplătită căruia îi vor aloca bonusul „Net folosești, Net primești”.

Pentru a primi bonusul, utilizatorii de cartele preplătite se pot înrola în campanie trimițând un SMS gratuit la 2777 sau completând formularul dedicat de pe www.vodafone.ro și din aplicaţia MyVodafone. De asemenea, abonații care doresc să aloce bonusul unui utilizator de cartelă preplătită pot trimite un SMS gratuit la 0722.101.010 cu numărul către care va fi direcționat bonusul.

Noua ofertă pentru utilizatorii Cartelei Vodafone este susținută de o campanie de promovare construită în jurul sloganului „Ai puterea să-ți faci de cap pe net!”, ce se desfășoară în TV, radio, cinema, online și outdoor. Vedetele spoturilor TV sunt vloggerul Matei Dima, cunoscut ca BRomania, și cântăreața Antonia.”