Apple a Redevenit cea mai VALOROASA Companie din Lume

apple valoare

Apple, in ciuda tuturor problemelor pe care le-a avut pe burse in ultimele luni, a redevenit ieri cea mai valoroasa companie din lume, chiar daca pentru doar cateva zeci de secunde. Desi pretul actiunilor companiei Apple a intrat in picaj imediat dupa aparitia primelor zvonuri privind vanzarile slabe ale iPhone, incetul cu incetul pretul a crescut pe bursa.

Apple a ajuns ieri la o valoare a capitalizarii bursiere de 807 miliarde de dolari, usor mai mare decat cea a Microsoft, insa a fost intrecuta in mai putin de 1 minut de catre cei din Redmond. Desi acum cateva saptamani pretul actiunilor Apple ajunsese la 145 de dolari per unitate, acum a crescut iar la valoarea de 171 de dolari, si cel mai probabil va continua sa creasca.

Din cate se pare, cam indiferent ce ar face Apple, pretul actiunilor sale continua sa isi revina indiferent de cate ori scad, iar asta nu se intampla de azi, de ieri, ci de multi ani. Acestea fiind spuse, compania Apple va continua si in viitor sa isi revina, indiferent ce probleme va avea, asa ca daca pretul actiunilor mai scade, n-ar trebui sa isi faca cineva griji.

apple valoare lume